Puştiul salvator şi rablele de la REMAT. Ce nu s-a văzut la TV din victoria lui Piţurcă la Mediaş: de la “întăritoare” şi vise de “primul loc”, la “hoţii, hoţii!”

CORESPONDENŢĂ DIN MEDIAŞ
Cristi Coste    Marian Popovici   
in Casa Pariurilor Liga 1
20/09/2019, 23:37
Puştiul salvator şi rablele de la REMAT. Ce nu s-a văzut la TV din victoria lui Piţurcă la Mediaş: de la “întăritoare” şi vise de “primul loc”, la “hoţii, hoţii!” CORESPONDENŢĂ DIN MEDIAŞ
Victor Piturca se saluta cu Edward Iordanescu la meciul de fotbal dintre Gaz Metan Medias si Universitatea Craiova, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Municipal din Medias, vineri 20 septembrie 2019

Gaz Metan Mediaș și Universitatea Craiova au deschis etapa a 10-a din Casa Pariurilor Liga 1. Oltenii au reușit să își spele imaginea după înfrângerea “amară” cu FCSB din etapa trecută și s-au impus cu 3-2 la capătul unui meci spectaculos. Este prima victorie a lui Pițurcă în noul mandat la Craiova, golurile succesului fiind marcate de “omul de sacrificiu” Nițu, Vătăjelu și Cicâldău, respectiv Cardoso și Roșu.  

Pițurcă, sub presiune după înfrângerea cu FCSB! Gazul, neînvins “acasă” din februarie 

FANATIK a fost la Mediaș pentru unul dintre cele mai interesante dueluri din etapa a 10-a. Victor Pițurcă a venit sub presiune la Mediaș, acolo unde spera să “repare” înfrângerea cu FCSB. Dar și Gaz Metan avea orgoliul rănit după înfrângerea 1-4 cu Viitorul și Edi Iordănescu nu concepea să mai piardă un meci în Casa Pariurilor Liga 1, campionat pe care nu demult îl conducea.

Medieșenii se simțeau foarte bine pe teren propriu, statistica fiind una care le dădea emoții oltenilor: Gaz Metan era fără eșec acasă de pe 17 februarie, 0-1 cu Sepsi. Toate acestea anunțau un meci extrem de interesant la Mediaș, iar fanii au venit în număr destul de mare să vadă confruntarea.

Victor Piturca in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FCSB, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 15 septembrie 2019.

“Cine e pe primul loc, cine e pe primul loc… Gazul e”

Suporterii au început să vină la stadion cu o oră înaintea meciului. Unii dintre ei au făcut înainte de stadion și un popas de unde să își ia “întăritoare” pentru confruntarea cu U Craiova. Iar asta i-a făcut să cânte încă de la încălzirea jucătorilor: “Cine e pe primul loc, cine e pe primul loc… Gazul e”.

La vestiare, oltenii s-au motivat pe versurile melodiei “Cât poți tu de tare” a trupei BUG Mafia, unul dintre versuri fiind “Trimite-i la casat, ca nişte rable la REMAT!”, așa că meciul romitea mult. Temperatura era mult mai blândă decât la Cluj cu o seară în urmă, unde frigul și vântul ne-au intrat până în inimă la meciul cu Lazio de nici ceaiurile fierbinți nu ne-au oprit tremuratul degetelor.

Piți, salvat de jucătorul U-21 pe care l-a sacrificat de la primul meci

Până la startul meciului s-au adunat în tribune undeva la 2500 de spectatori, dintre care 100 de fani olteni. Începutul nu a fost unul blând cu gazdele, Craiova deschizând rapid scorul prin Luis Nițu, în minutul 6. Ironia face ca primul gol marcat de Craiova în mandatul lui Piți să fie marcat de jucătorul U-21 pe care tehnicianul oltenilor l-a schimbat în minutul 18 etapa trecută cu FCSB, pe motiv că “e obligat” să înceapă meciul cu doi jucători U-21 și “scopul era ca Bărbuț să intre cât mai repede”.

Galeria oaspete care a adunat în peluză aproximativ 100 de suflete venite din inima Olteniei a fost rapid introdusă în atmosferă de golul lui Nițu și timp de câteva minute fanii Craiovei au dominat fondul sonor. Atmosfera a fost una plăcută, iar spre deosebire de alte confruntări din Casa Pariurilor Liga 1, fanii gazdelor au fost mult mai permisivi cu jucătorii lor când greșeau, adică auzeau aplauze în loc de înjurături.

Victor Piturca, Corneliu Papura, Luis Emanuel Nitu si Cristian Barbut in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FCSB, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova

Nebunie în final de repriză! Două goluri într-un minut

Victor Pițurcă a fost foarte agitat pe bancă, deseori protestând vehement la adresa arbitrilor. De altfel, antrenorul oltenilor nu a stat o secundă jos și la fiecare fază s-a întors spre staff-ul său să discute fazele respective. De altfel, defensiva lui Pițurcă a stat bine în prima parte, până în minutul 41 când Dumitru Cardoso, fostul atacant al lui Napoli, a marcat golul egalării după o fază confuză, cu un șut plasat.

Nici nu au apucat să se bucure cei 2500 de fani medieșeni de golul lui “Mitică” Cardoso că a ieșit la rampă Bogdan Vătăjelu. Fundașul oltenilor a trimis o bombă din 25 de metri care l-a învins pe Pleșca. Imediat după gol, Pițurcă a făcut din nou mutarea “ciudată” din meciul cu FCSB. L-a sacrificat din nou pe Nițu, pe care l-a schimbat în minutul 43, chiar dacă a marcat și a fost unul dintre cei mai buni oameni ai Craiovei în prima parte.

Nițu a fost schimbat în minutul 18 cu FCSB, iar cu Gaz Metan a jucat 43 de minute, fiind înlocuit de Mihai Roman. La pauză, U Craiova conducea cu 2-1 după o primă parte spectaculoasă, între două echipe pe care probabil le vom vedea în play-off.

Cicâldău a liniștit apele încă din debutul părții secunde

Partea secundă a început cu iritarea tribunelor la adresa manierei de arbitraj a lui Marcel Bârsan. Centralul nu a lăsat avantaj pentru “găzari” la o fază, fapt ce a stârnit înjurături la adresa arbitrului.

Așa cum era de așteptat, Gaz Metan a avut inițiativa în partea secundă, iar oltenii au mizat pe cartea contraatacului. Tactica a dat roade și Cicâldău a marcat pentru 3-1 cu un șut superb din 18 metri. Mijlocașul oltenilor a fost lăsat liber în zona centrală cu mingea la picior și nu a iertat.

Fotbalistii Craiovei Alexandru Cicaldau si Mirko Pigliacelli in meciul de fotbal dintre Gaz Metan Medias si Universitatea Craiova, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Municipal din Medias, vineri 20 septembrie 2019

Echipa lui Edi Iordănescu a luat-o de la capăt și a încercat să construiască, fără a pune în real pericol poarta lui Pigliacelli. Totuși, portarul italian putea să o comită și în acest meci, având o intrare neglijentă la Ely Fernandes în careu care se putea solda cu un penalty pentru gazde, însă arbitrul Bârsan nu a acordat nimic.

În ultimul sfert de oră, “găzarii” au pus presiune pe poarta lui Pigliacelli și chiar dacă au dus bine mingea în preajma porții, au fost inexacți la finalizare. Portarul italian a intrat în colimatorul fanilor medieșeni prin talentul său de a trage de timp și nu a fost iertat de tribună, de unde i s-au adresat urări călduroase.

Pițurcă, emoții mari în final de meci! Arbitrul i-a scos din minți pe fani: “Hoții, hoții!”

Neluț Roșu a aprins finalul de meci cu un gol marcat în minutul 88 venit în urma unei faze fixe. Victor Pițurcă a rămas mască de lipsa de organizare din defensivă a elevilor săi. Tribunele au prins glas și elevii lui Edi Iordănescu s-au aruncat asupra porții adverse. Arbitrul a intrat din nou în gura fanilor medieșeni la final după ce a acordat un fault discutabil oltenilor, iar la scurt timp s-a auzit din tribune celebrul refren: “Hoții, hoții!”

Suporterii au trăit cu sufletul la gură finalul, însă nu a mai fost timp de nicio egalare. La final, U Craiova a învins cu 3-2 pe Gaz Metan Mediaș și Victor Pițurcă a putut răsufla ușurat după ce timp de 90 de minute a trăit ca un leu în cușcă meciul. Este o victorie care aduce liniște în Oltenia după o săptămână turbulentă, în care echipa a pierdut pe “Oblemenco” împotriva rivalei FCSB cu 30.000 de fani în tribune și în care Piți a amenințat că mută echipa. Pentru Edi Iordănescu este o situație ingrată. Gaz Metan Mediaș suferă a doua înfrângere la rând și de pe primul loc, unde era acum câteva etape, echipa medieșeană coboară până pe locul 4.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles