Planeta Marte va ieși din Gemeni și va intra în zodia Rac pe 23 aprilie 2021, moment care poate produce o serie de tensiuni în viețile tuturor.
Marte este cunoscută în astrologie ca planeta războiului, a tensiunilor și a efectelor karmice, iar atunci când tranzitează un semn de apă cum este Racul sunt șanse uriașe ca anumite relații, mai ales de iubire și de familie să se destabilizeze dintr-odată.
Anumite promisiuni neonorate vor ieși la iveală, iar cei care se simt cu musca pe căciulă, cei care au mințit și au întreținut în mod voit anumite conflicte s-ar putea să plătească destul de dur în perioada următoare.
Efectul tranzitului în zodia Rac va fi unul extrem de puternic mai ales pentru cei care nu pot renunța la convingerile lor ferme pe anumite teme, căci se vor produce situații care le vor da peste cap toate principiile.
Marte vine ca un catalizator al forței cu care dreptatea acționează de cele mai multe ori și pune în oglindă cele mai dure aspecte ale realității înconjurătoare, mai ales acolo unde vorbim despre căsnicii de ani buni sau relații șubrede între părinți și copii.
Berbecii, Racii, Scorpionii și Peștii sunt atenționați să renunțe la orgoliul infantil începând cu 23 aprilie, căci sunt nativii care vor avea cel mai mult de suferit dacă nu privesc ce li se întâmplă în mod obiectiv.
Scorpionii trebuie să aibă mare grijă cum acționează în raport cu familia, ce fel de minciuni îndrugă atunci când se descoperă că au făcut anumite greșeli, iar Peștii s-ar putea să aibă parte de o mică criză pe plan sentimental. Fie descoperă că au fost înșelați, fie partenerul de viață află de o infidelitate a lor.
Taurii se poziționează corect în fața realității în următoarele zile și își folosesc inteligent armele pentru a li se face dreptate.
Sete de dreptate au și Gemenii, care nu stau tocmai bine la capitolul karmă. Ei ar trebui să acționeze cu prudență, să nu se lase duși de val, de entuziasmul de moment.
Leii nu sunt afectați în niciun fel de acest tranzit și își văd liniștiți de treabă, ba chiar se arată niște schimbări benefice pe plan sentimental. E adevărat că trebuie să fie mai atenți la cum își gestionează finanțele.
Fecioarele simt că dețin controlul asupra anumitor situații de criză și se numără printre nativii care reușesc să se redreseze foarte repede.
Balanțele și Săgetătorii pun preț pe comunicarea cu cei vârstnici, ba chiar îi ajută foarte mult pe părinți, socri sau bunici, iar Capricornii și Vărsătorii se concentrează pe produs bani și le iese foarte bine de data asta.