Life

Planta din România care te poate ucide. E uşor de confundat şi atât de toxică încât te bagă direct în spital la puţin timp de la contact

Planta din România din cauza căreia poți ajunge direct pe patul de spital și chiar poți muri. Poate fi ușor confundată de oameni.
28.10.2023 | 12:14
Planta din Romania care te poate ucide E usor de confundat si atat de toxica incat te baga direct in spital la putin timp de la contact
Planta este toxică și prin animale. Sursa foto: Armeria
ADVERTISEMENT

O plantă din România este un adevărat rival pentru om. Se încadrează, de altfel, pe lista celor mai toxice plante din țară și nu îți dorești să fii afectat de ea. Ai grijă să nu o mănânci, să o atingi sau să îți hrănești animalele cu aceasta. Riscurile sunt fatale.

Ce plantă din România te poate omorî. Este printre cele mai frumoase

Pe cât este de frumoasă, pe atât de periculoasă este planta la care facem referire. Evită să o consumi sau să o atingi, fiindcă te supui riscului de a muri sau de a ajunge pe patul de spital cu simptome precum greață, vărsături, dureri de cap, de stomac sau diaree cu sânge.

ADVERTISEMENT

Brândușa de toamnă este floarea care ne afectează starea de sănătate și ne pune viața în pericol. Mică la dimensiune, mov și plăcută ca aspect, o găsim prin câmpii, pășuni, în special în zonele de munte și în zonele mai reci. Se mai întâlnește și primăvara.

Brândușa de toamnă produce efecte după șase ore de la consum. Primul simptom este cel de arsură la nivelul gurii. Toate părțile ei conțin toxină, dar are și un rol util. Conține o substanță care se folosește în medicină, numită colchicină.

ADVERTISEMENT
brandusa de toamna
Brândușa de toamnă. Sursa foto: Pepiniera Sibiu

 

Brândușa de toamnă este o plantă erbacee, având o lungime de 10-13 cm. Fructul său este o capsulă lungă, care va ajunge la maturitate în anul care urmează, în primăvară. Capsula are culoare brună și se va deschide prin trei valve, cu numeroase semințe.

Brândușa de toamnă, periculoasă și prin animalele pe care o consumă

Brândușa de toamnă este nocivă și prin animalele a căror carne o consumăm sau de la care obținem lapte și diferite produse lactate. Oile și caprele se pot hrăni cu această plantă, drept urmare carnea lor devine nocivă pentru organismul nostru și inclusiv laptele lor.

ADVERTISEMENT

”Toxicitatea brandusei de toamna provine din continutul sau de colchicina, iar consumata in doze mari, planta poate genera efecte adverse grave. Doza considerata a fi letala este de 1 mg la 1 kg de greutate corporala, iar cele care sunt otravitoare sunt semintele, deoarece una singura contine pana la 4 mg de colchicina.

La consumarea unei cantitati de 1.5 grame pe zi, decesul poate aparea in decurs de 3-4 zile, iar atunci cand se ingereaza 1 gram pe zi, apar convulsii, deshidratare pronuntata, probleme respiratorii, delir. In cazurile de intoxicatie cu brandusa de toamna, se recomanda acordarea primului ajutor cat mai curand posibil, tratamentul incluzand si administrarea de substante ce provoaca voma.

ADVERTISEMENT

In ceea ce priveste preparatele ce contin aceasta planta, acestea trec prin numeroase teste, astfel incat acestea sa fie sigure pentru consumul uman, iar, de regula, medicamentele pe baza de brandusa de toamna se administreaza doar sub supravegherea medicului, respectandu-se doza exacta”, potrivit Spring Farma.

ADVERTISEMENT