Poliția Locală a Municipiului București a anunțat că a început un control de amploare asupra stăpânilor de animale de companie, care au obligația de a-și steriliza patrupedul. Cea mai mare amendă dată a fost de 5.000 de lei.
Femeia din București care s-a ales cu această amendă, deține o cățelușă de rasă comună, nesterilizată, fără carnet de sănătate și microcip, a anunțat Poliția Locală a Municipiului București, într-o postare pe Facebook.
„De aproape o lună de zile are şi patru pui despre care recunoaşte că nu s-a hotărât ce să facă cu ei. Cu ocazia întocmirii procesului verbal, a declarat că nu cunoaşte legea referitoare la obligativitatea sterilizării animalelor de companie şi că analizează posibilitatea contestării în instanţă a sancţiunii pe motiv că amenda este prea mare”, menţionează sursa citată.
Alți 20 de stăpâni de animale din cartierele Industriilor, Andronache și Colentina, s-a ales cu amenzi și au fost somați să intre în legalitate.
„Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a continuat, în această săptămână, activităţile de verificare a respectării de către iubitorii de animale de companie a obligaţiilor legale ce le revin cu privire la microciparea şi sterilizarea acestora. Acţiunile poliţiştilor locali s-au derulat în Sectorul 2 al Capitalei şi i-au vizat pe deţinătorii de câini şi pisici ce locuiesc la curte, în zona cartierelor Industriilor, Andronache şi Colentina.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii locali ai D.G.P.L.C.M.B. au depistat 21 de proprietari de animale de companie care ‘au uitat’ că dragostea pentru patrupede presupune şi obligaţii. Cea mai importantă: sterilizarea.
Pentru neefectuarea acesteia, toţi cei 21 de posesori de animale de companie au fost sancţionaţi contravenţional şi somaţi să intre în legalitate”, arată Poliţia Locală într-o postare pe Facebook.
Amenzile și sancțiunile date de agenții de la Serviciul Poliția Animalelor, din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București, au la bază ordonanța de urgență a guvernului 155/2001 referitoare la aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Astfel deținătorii de câini din rasele comune sau metiși au obligația sterilizării acestora.
Cei care nu se conformează riscă amenzi cuprinse între 5.000 de lei și 10.000 de lei.