Miercuri, 9 martie, programul TV are la rubrica sport incluse două meciuri de fotbal din optimile de finală retur ale Champions League, prima noapte de tenis feminin de la Indian Wells, meciuri de baschet masculin din Liga națională, precum și partida decisivă a lui Dinamo în ultima etapă a grupei B a Ligii Campionilor la handbal masculin.
Așadar miercuri, 9 martie, se joacă ultimele două partide retur din optimile de finală ale Champions League programate pentru această săptămână, pentru că următoarele patru vor avea loc săptămâna viitoare. Manchester City – Sporting Lisabona e rezolvat din tur, după 5-0 pentru englezi dar toate privirile vor fi pe Real Madrid – PSG, care pleacă de la 1-0 pentru francezi.
Dinamo va juca în Polonia, la Kielce, în compania liderului grupei B a Ligii Campionilor, Vive Kielce, pe care a învins-o în prima etapă la Bucureșt, producând o mare surpriză. Câinii au nevoie de victorie, ceea ce ar fi o bombă și mai mare decât cea din Sala Dinamo, pentru a trece peste Porto și Motor Zaporoje, care trebuiau să se întâlnească în meci direct, dar datorită războiului echipa ucraineană nu are cum juca.
Din nou împărțim secțiunea sport și divertisment a programului TV din ziua de miercuri, 9 martie, cu două emisiuni de mare interes: Imperiul leilor la PRO TV și ultima serie din Chefi fără limite din această săptămână la Antena 1. Și avem și ceva filme, chiar interesante, de urmărit. La PRO TV Negru și albastru este imaginea poliției corupte din SUA, parteneră a traficanților de droguri.
La Prima TV Cursa terorii este acțiunea unui tată, fost luptător de elită, obligat să revină la treabă pentru a-și salva propria fiică, răpită. Național TV vine iarăși cu două producții cu multă adrenalină, dar noi alegem de pe Cinemax Sălbăticie, filmul inspirat din teroarea dezlănțuită aproape de 30 de ani de bandele de stradă din Noua Zeelandă.