În programul TV al zilei de vineri, 4 iunie, sportul este efectiv salvat de transmisiunile maraton de la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, pentru că alte discipline nu mai figurează în agenda zilei. La Roland Garros vineri, 4 iunie, începe faza turului al 3-lea şi, firesc, se cern valorile în bună parte, deşi au existat până acum multe surprize mari.
În proggramul TV al zilei de vineri, 4 iunie, sunt incluse şi partidele celor două jucătoare românce ajunse în această fază a competiţiei. Este vorba de Ana Bogdan, care a beneficiat de retragerea numărului 2 mondial, Naomi Osaka şi care va juca împotriva spanioloaicei Paula Badosa, nr.35 mondial şi de Sorana Cîrstea.
Aceasta a avut un meci greu şi lung în turul 2, 2-1 cu italianca Martina Trevisan şi scum o va avea în faţă cu rusoiaca Daria Kasatkina, care ocupă poziţia a 34-a în ierarhia WTA. Ambele jucătoare române pornesc cu şansa a doua, dar Sorana Cîrstea vine după un turneu câştigat la Istanbul şi o finală jucată la Strasbourg.
O grilă încărcată de producţii cinematografice vă aşteaptă în programul TV vineri, 4 iunie. Sunt foarte multe filme bune, unele de notorietate şi care au mai fost difuzate de-a lungul timpului dar nu şi-au pierdut nici calitatea, nici interesul cinefililor. În această categorie se încadrează producţia de la Naţional TV, Beowulf – legenda vikingilor.
Avem filme de acţiune, extrem de intense şi unele de o duritate excesivă dar şi comedii, care să destindă după o săptămână încârcată de muncă. Iar Antena 1 vine cu o propunere absolut neaşteptată, dar care sigur va strânge în faţa micilor ecrane ciorchine de copii şi în bună măsură pe părinţii lor: Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici.
Ultima zi dinaintea weekendului, vineri, 4 iunie, are în continuare destule oferte pentru emisiunile de divertisment. Din păcate, showul care a adunat săptămâni de-a rândul cei mai mulţi telespectatori, Românii au talent, la PRO TV, a pus recent capăt sezonului 10.
Este ultima zi din săptămână pentru tradiţionalele matinale Cu capu-n zori la TVR 1, Neatza cu Răzvan şi Dani la Antena 1 şi Star Matinal cu Nasrin şi Dima la Antena Stars. Emisiunea pe care însă v-o recomandăm este cea care se difuzează numai vineri, pe programul TVR 2 şi anume Gala umorului, prezentată de actorul Dragoş Huluba şi Corina Dănilă.