Sporturi

Rafael Nadal – Stefanos Tsitsipas 6-2, 6-4, 6-0, în semifinale la Australian Open 2019! Nadal, aproape de un nou titlu la Melbourne

24.01.2019 | 12:39
Rafael Nadal  Stefanos Tsitsipas 62 64 60 in semifinale la Australian Open 2019 Nadal aproape de un nou titlu la Melbourne

Prima semifinală de la Australian Open 2019, cea dintre Rafael Nadal şi Stefanos Tsitsipas a fost programată la Melbourne joi, 24 ianuarie, primul meci din sesiunea de seară de pe Rod Laver Arena, începând cu ora 10.30, ora României. A fost fără doar şi poate o partidă aşteptată cu sufletul la gură de toţi iubitorii sportului alb, însă ibericul, ocupantul locului secund în prezent, a fost la înălţime şi de această dată. Vezi meciul LIVE punct cu punct şi toate rezultatele zilei de la Australian Open accesând aplicaţia de mai jos!

UPDATE, ora 12.30. Rafael Nadal se impune în faţa lui Stefanos Tsitsipas, scor 6-2, 6-4, 6-0, după o oră şi 48 de minute de joc. În marea finală de duminică, ibericul îl va întâlni pe învingătorul dintre Novak Djokovic şi Lucas Pouille.


UPDATE, ora 12.00. Rafael Nadal câştigă şi setul secund, scor 6-4, după 44 de minute de joc. O manşă ceva mai disputată decât prima.


UPDATE, ora 11:30. Rafael Nadal se impune clar în primul set cu 6-2. Un set fără istoric, dominat de la un capăt la altul de jucătorul spaniol. 


UPDATE, ora 10:50. Start în meciul dintre Rafael Nadal şi Stefanos Tsitsipas. Ibericul este favorit în această semifinală, însă Tsitsipas l-a învins pe Federer în optimile de finală 


Totuşi, Rafael Nadal porneşte cu un avantaj clar, fiind vorba despre timpul petrecut pe terenul de tenis. Ibericul nu a cedat niciun set până în această fază a competiţiei şi s-a impus de fiecare dată destul de clar. De partea cealaltă, tânărul grec de doar 20 de ani nu a jucat niciun meci la Melbourne de 3 sau 5 seturi. El s-a impus de fiecare dată cu 3-1 la seturi, fapt care s-ar putea resimţi într-un duel atât de fizic aşa cum este cel cu Nadal. Câştigătorul acestui meci îl va întâlni în penultimul act la Melbourne pe învingătorul dintre Novak Djokovic şi Lucas Pouille.

Rafael Nadal – Stefanos Tsitsipas Live Stream Online pe Eurosport de la ora 10:30

Rafael Nadal a trecut la Melbourne de Duckworth, Ebden, De Minaur, Berdych şi Tiafoe, pe când Stefanos Tsitsipas i-a depăşit pe Berrettini, Troicki, Basilashvili, Federer şi Bautista Agut. Nadal şi Tsitsipas s-au mai întâlnit până acum în circuit de două ori, de fiecare dată impunându-se ibericul. Ultima lor confruntare a avut loc în finala de anul trecut de la Toronto. Nadal s-a impus, scor 6-2, 7-6. De altfel, Tsitsipas nu i-a luat spaniolului niciun set până în prezent.

Pentru Rafa, aceasta este cea de-a 30-a semifinală de Grand Slam în care ibericul va evolua. Spaniolul a disputat patru finale la turneul major de la Antipozi, însă are un singur titlul cucerit aici (după finala cu Roger Federer din 2009). Rafa a pierdut alte trei finale: cu Novak Djokovic (2012), Stanislas Wawrinka (2014) și Roger Federer (2017). Australian Open este singurul turneu de Grand Slam la care ibericul nu are mai multe titluri majore. El are 11 trofee la Roland Garros, trei la US Open și două la Wimbledon.