Simona Halep

Reacția Simonei Halep după calificarea la Turneul Campioanelor: “Nu a fost cea mai ușoară zi, dar sunt mândră de ceea ce am reușit”

30.09.2019 | 20:52
Reactia Simonei Halep dupa calificarea la Turneul Campioanelor Nu a fost cea mai usoara zi dar sunt mandra de ceea ce am reusit

Chiar dacă a fost eliminată în turul secund al turneului de la Beijing, Simona Halep a obținut matematic punctajul necesar pentru calificarea la Turneul Campioanelor. Va fi al șaselea an consecutiv în care românca participă la ultima întrecere a anului din circuitul WTA, iar Halep se declară foarte entuziasmată de performanța reușită.

Reacția Simonei Halep după calificarea la Turneul Campioanelor

Simona Halep a obținut matematic calificarea la Turneul Campioanelor, după ce a trecut de primul tur al turneului de la Beijing. După eliminarea de la China Open, unde Halep a fost învinsă în runda secundă de Ekaterina Alexandro (2-6, 3-6), sportiva din România a anunțat pe contul oficial de Facebook că este mândră și entuziasmată că va participa la Turneul Campioanelor pentru al șaselea an la rând. Ultimul turneul din circuitul feminin va fi găzduit de Shenzhen în perioada 27 octombrie – 3 noiembrie.

Nu a fost cea mai ușoară zi… dar sunt entuziasmată și mândră că am obținut calificarea la WTA Finals pentru al șaselea an consecutiv“, a scris Simona Halep.

Mesajul postat de Simona Halep. Sursă Foto: Hepta
Mesajul postat de Simona Halep. Sursă Foto: Hepta

Este pusă în pericol participarea la WTA Finals?

Simona Halep a obținut punctajul necesar pentru calificarea la Turneul Campioanelor, însă, la fel ca anul trecut, accidentările ar putea-o forța pe sportiva din România să nu participe la ultima competiție a sezonului din circuitul WTA. Simona a fost forțată să abandoneze în optimi la Wuhan, la scorul de 5-4 pentru Elena Rybakina în primul set, iar după o rundă inaugurală perfectă la Beijing, problemele medicale au dus la înfrângerea drastică suferită în fața Ekaterinei Alexandrova.

După meciul pierdut cu sportiva din Rusia, Simona Halep a declarat că accidentarea la spate a recidivat, iar în perioada următoare se va întoarce în România unde va efectua mai mule controale amănunțite.

Simona Halep a urcat la începutul săptămânii pe locul 5 în ierarhia WTA, însă, în fucție de jocul rezutatelor de la Beijing, poate coborî două poziții.