Fotbal international

Real Madrid vrea să vândă în vară în valoare de 500 de milioane euro! Care sunt jucătorii pe care speră să ia acești bani

05.04.2019 | 12:37
Real Madrid vrea sa vanda in vara in valoare de 500 de milioane euro Care sunt jucatorii pe care spera sa ia acesti bani

Real Madrid vrea să vândă în vară în valoare de 500 milioane de euro. Cotidianul As, una dintre publicațiile foarte apropiate de clubul presidat de Florentino Perez, pune pe tapet care este lista jucătorilor ce ar urma să plece și de pe urma cărora s-ar obține acești bani. Evident sunt jucători la care Zinedine Zidane este dispus să renunțe și din aceste vânzări vor fi realizate o mare parte, dacă nu total, transferurile majore pentru viitorul sezon.

Real Madrid vrea să vândă în vară jucători în valoare de 500 milioane euro

Singurul jucător de pe lista de plecări pentru care Real Madrid se opune și va căuta să îl convingă să continue sub comanda lui Zizou este fundașul central francez Raphael Varane, dar aici intervine faptul că acesta este singurul care dorește el o altă experiență, fie la PSG, fie în Premier League. Real e gata să îi mărească în mod considerabil salariul, pentru al- face să se răzgândească. Dacă nu va putea să îl convingă atunci prețul de transfer va fi de 100 de milioane euro.

Varane este singurul aflat în această situație și poate că și galezul Gareth Bale nu ar fi prea dispus să mai rămână, iar pentru el Florentino Perez vrea să ceară tot în jur de 100 de milioane de euro, jucătorul având căutare în Premier League, cu Manchester United în pole position. Plecarea lui Bale este dată în procente în jur de 85-90 la sută.

Real Madrid vrea să scape de Gareth Bale și galezul vrea și el să plece
Real Madrid vrea să scape de Gareth Bale și galezul vrea și el să plece

Situația lui Marcelo a devenit nebuloasă după revenirea lui Zidane

Un alt jucător care a anunțat clar că nu vrea să mai stea și dorește să meargă în Premier League, cel mai probabil tot la United, este mijlocașul german Toni Kroos. Pentru el Real nu se opune, dar cere 70 de milioane de euro, deși, probabil, nu va zice nu nici la 60 de milioane. Columbianul James Rodriguez nu dorește să revină la Madrid și nici Madridul nu îl vrea, așa că pentru 40 de milioane euro poate fi cumpărat definitiv.

Un capitol special îl reprezintă capriciosul mijlocaș ofensiv Isco Alarcon. Clubul e dispus să îi dea drumul și prețul său a scăzut mult în ultimele luni, Real putând obține maxim 60-70 milioane euro, Zidane nu vrea în lot astfel de jucători conflictuali. Situația brazilianul Marcelo e confuză. Era dat ca și plecat la Juventus, pentru 35 de milioane, dar revenirea lui Zidane poate însemna și rămânerea sa pe Bernabeu. În privința altui împrumut expirat, croatul Mateo Kovacic Real vrea să-l vândă de tot pentru 40-50 milioane. În fine, cei mai ieftini vor fi Mariano Diaz, 20 de milioane și fundașul Vallejo, numai 10 milioane.