Life

Rețetă de ciorbă de potroace. E un produs tradițional perfect pentru vremea rece

Ciorba este un preparat culinar care nu lipsește de la masa de prânz, de aici și multitudinea de rețete din bucătăria românească. Cea de potroace se numără printre ele.
12.01.2022 | 14:12
Reteta de ciorba de potroace E un produs traditional perfect pentru vremea rece
Rețetă tradițională de ciorbă de potroace. Ingredientul care o face gustoasă. Sursa foto: Pinterest.com
ADVERTISEMENT

Rețeta de ciorbă de potroace reprezintă un produs tradițional perfect pentru vremea rece, dar și pentru zilele în care ești bolnav sau ai băut prea mult cu o seară înainte.

Se aseamănă foarte mult cu ciorba de pui a la grec datorită faptului că are smântână în compoziție, dar este un preparat culinar care te va încălzi într-o zi friguroasă.

ADVERTISEMENT

Rețetă tradițională de ciorbă de potroace. Ingredientul care o face gustoasă

Ingrediente pentru ciorba de potroace:

  • 1 kg de aripi, spinări, gâturi și labe de pasăre
  • 500 grame de pipote și inimi
  • 500 grame de smântână acrișoară
  • 1 litru de zeamă de murături
  • 120 grame de orez cu bob rotund
  • 6-8 gălbenușuri proaspete
  • 3 morcovi
  • 2 cepe
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • 1 rădăcină de păstârnac
  • 1 felie de rădăcină de țelină
  • frunze de leuștean
  • sare și piper, după gust.

Mod de preparare ciorbă de potroace. Pașii de care să ții cont:

  1. Carnea se curăță bine de pene și tuleie, se spală și se taie în bucăți cât mai potrivite
  2. Legumele se spală, se curăță de coajă și se taie în felii sau în cubulețe cât mai mici
  3. Legumele se sotează puțin într-o tigaie cu puțin ulei de floarea soarelui. Trebuie să se înmoaie puțin
  4. Ceapa se taie mărunt, dar nu se călește cu legumele de mai sus, ci mai târziu
  5. Carnea se pune la fiert într-o oală încăpătoare cu apă cu puțină sare. Spuma formată deasupra se ia de fiecare dată cu o spatulă
  6. Carnea trebuie să fiarbă circa o oră, la foc mic
  7. Se adaugă zarzavaturile călite și ceapa și se lasă la fiert pentru 30 de minute
  8. Pont: se pot adăuga la acest pas ardei tăiați mărunt pentru un plus de culoare
  9. Se asezonează totul cu un strop de piper. Nu se pune sare pentru că e suficient de sărată zeama de varză
  10. Carnea cu os se scoate și se lasă la răcit pentru a se tăia în bucăți
  11. Orezul crud se adaugă în oală pentru a fierbe circa 20 de minute
  12. În momentul în care a fiert orezul se adaugă zeama de la murături. Se pune și carnea dezosată
  13. Ciorba se mai lasă la fiert pentru aproximtiv 4-5 minute
  14. Se potrivește de sare și de piper
  15. Se adaugă leușteanul tocat după ce oala a fost luată de pe foc.
  16. Oala de ciorbă se drege după ce se scoate un polonic de ciorbă într-o supieră. Se adaugă 1 gălbenuș și 50 de grame de smântână
  17. Se freacă gălbenușurile cu smântâna cu ajutorul unei tel. Se pune și verdeața aici
  18. Se adaugă ciorba fierbinte turnându-se polonic cu polonic
  19. În final se adaugă totul în oală și se amestecă bine
  20. Ciorba de potroace este gata de servit. E ideală caldă și cu ardei iute. Spor la treabă!
ADVERTISEMENT