Pentru a marca această zi, în Capitală şi în toate municipiile reședință de județ, sunt organizate ceremonii publice de înălțare a Drapelului Național, precum și ceremonii militare specifice, în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.
Cele trei culori ale tricolorului s-au regăsit pe steaguri sau stindarde încă din vremea lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Un astfel de steag, care avea și un însemn grafic care îi reprezenta pe arhanghelii Mihail și Gavril, i-a aparținut lui Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821.
Istoria Drapelului Național începe însă în 1834, când Alexandru Ghica Vodă domnitorul Țârii Românești, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”.
Steagul pentru corăbii avea două culori: galben și roșu, iar cel al armatei trei: roșu, galben și albastru și un vultur la mijloc.
În timpul Revoluției de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii, iar după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu și instaurarea Guvernului provizoriu de la București, a fost promulgat decretul de instituire a Drapelului Național.
Drapelul Principatelor Unite Române, între 1859 și 1866, a fost tricolorul românesc, roșu-galben-albastru, având benzile dispuse orizontal.
O dată cu instaurarea Republicii Populare Române, au fost interzise toate însemnele regatului. Pe 8 ianuarie 1948 a fost emis Decretul nr. 3 privind fixarea atribuțiunilor Prezidiumului Republicii Populare Române.
Acesta prevedea, la articolul 8, forma drapelului țării: „colorile Republicii Populare Române sunt: albastru, galben și roșu, așezate vertical, și având în centrul câmpului galben Stema Republicii”.
Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea și funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale și a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naționale prevedea la articolul 1, între altele, faptul că „drapelul țării este tricolorul tradițional al României, având culorile așezate vertical, în următoarea ordine, pornind de la lance: albastru, galben, roșu”.
Drapelul României este tricolor: roșu vermillon, galben crom și albastru cobalt, plasate vertical, albastrul fiind așezat la lance, galben la mijloc și roșu în exterior.
Albastrul semnifică seninul cerului, al cugetului și gândirii neamului românesc, credința și puterea cu care suntem legați de pământul patriei. Galbenul exprimă grandoarea țării, prestigiul și virtutea.
Roșul semnifică sângele înaintașilor noștri vărsat pe pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea față de neam și de țară să fie la fel de aprinsă ca focul roșului din steag.
Data de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, marcând ziua de 26/14 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor.
Protocolul Drapelului României este stabilit în cadrul Legii nr. 75/1994 şi detaliat în Hotărârea de Guvern nr. 1157/2001. Protocolul drapelelor şi pavilioanelor militare este stabilit prin regulament intern.
Drapelul României trebuie arborat în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional.
Ca pavilion, este permanent arborat pe navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.
Potrivit uzanţelor de protocol, Drapelul României se arborează la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statului român din străinătate, precum şi la reşedinţa şefilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare.
De asemenea, Drapelul României se arborează sub formă de fanion, pe mijloacele de transport ale şefilor de misiuni diplomatice şi oficii consulare române, în deplasările oficiale ale acestora, potrivit aceloraşi uzanţe.