EURO 2024 este următorul mare obiectiv al României, iar drumul va începe, din nou, cu Liga Naţiunilor. La cea de-a treia ediţie a competiţiei, „tricolorii” vor juca în Divizia B, iar la tragerea la sorţi se va afla în urna a 3-a. Un parcurs cât mai bun în acest turneu ne poate asigura un loc în barajul pentru calificarea la EURO 2024, aşa cum s-a întâmplat şi la ultimul European.
În preliminariile EURO 2024 vor fi puse la bătaie 20 de locuri la turnel final, astfel că primele două clasate din cele 10 grupe vor merge direct în Germania. Mai mult decât atât, faţă de EURO 2020, acum vom avea şi o gazdă, care şi-a asigurat deja calificarea. Astfel, pe hârtie mai rămân 3 locuri, iar calificarea se va obţine prin baraj.
Pentru a-şi asigura prezenţa în baraj, România va fi nevoită să-şi câştige grupa din Liga Naţiunilor. În caz contrar, „tricolorii” vor sta la mâna rezultatelor din preliminarii, aşa cum s-a întâmplat şi la EURO 2020. Atunci, România a prins în extremis un loc în baraj, fiind ultima echipă acceptată.
UEFA nu a anunţat încă formatul final, după ce Divizia D din Liga Naţiunilor a suferit modificări faţă de prima ediţie, când aici regăseam 16 echipe. Cu toate acestea, sistemul, în care câştigătoarele de grupă îşi vor asigura prezenţa în baraj, va fi, cel mai probabil, folosit şi acum.
În acest scenariu, calculele se vor simplifica abia după ce UEFA va anunţa formatul final. Cum 12 echipe trebuie să ajungă în baraj, sunt şanse mici ca selecţionatele din Divizia D să fie luate în calcul, la fel ca la EURO 2020, când Macedonia de Nord s-a calificat. La actuala ediţie, în Divizia D se vor regăsi 7 echipe, cele mai slabe din Europa.
Astfel, câştigătoarele grupelor din Diviziile A, B şi C vor merge în baraj. Echipele care vor obţine calificarea directă prin preliminarii vor ceda locul în baraj, locul acestora fiind luat, în funcţie de clasamentul final al Ligii Naţiunilor, de următoarea necalificată.
Din Divizia A, cele 4 câştigătoare îşi vor asigura calificarea, în proporţie de 99%, pe ruta preliminariilor. În plus, alte echipe din această divizie vor avea aceeaşi soartă. Ca să luăm exemplu EURO 2020, din cele 12 echipe aflate în Divizia A, Islanda a fost singura care a ajuns în baraj.
În aceste condiţii, România ar putea să prindă barajul şi de pe locul 2 din grupă, însă va sta la mâna rezultatelor din preliminariile EURO 2024.
La fel ca în preliminariile EURO 2020, urnele pentru preliminariile EURO 2024 vor fi făcute în funcţie de clasamentul final din Liga Naţiunilor. Câştigătoarele celor 4 grupe din Divizia A şi cele mai bine clasate 6 echipe de acolo vor fi în urna capilor de serie. Apoi, în urna a 2-a vor intra echipele clasate pe locurile 11-20, unde vor intra câştigătoarele celor 4 grupe din Divizia B, în care se află şi România.
Una a 3-a va fi formată din selecţionatele clasate pe locurile 21-30. În preliminariile EURO 2020, România s-a aflat în urna a 4-a, după ce a ocupat locul 36 în clasamentul Ligii Naţiunilor. Din acest motiv, tricolorii au întâlnit Spania, Suedia şi Norvegia, din primele trei urne.
România va juca primele 4 etape din Liga Naţiunilor la începutul lunii iunie 2022, în timp ce meciurile, care ar putea să fie decisive, sunt programate în septembrie 2022.