News

Schimbare majoră în Educație: se desființează Inspectoratele Școlare Județene. Ce instituții apar în locul lor

Din 2025, sistemul de Educație din România trece printr-o schimbare majoră la nivel administrativ: se desființează Inspectoratele Școlare Județene.
14.02.2024 | 17:16
Schimbare majora in Educatie se desfiinteaza Inspectoratele Scolare Judetene Ce institutii apar in locul lor
Se desființează Inspectoratele Școlare Județene. Apar Direcțiile Județene de Învățământ Preuniversitar. Când are loc schimbarea. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Anul viitor aduce o schimbare majoră în Educație. Conform unui ordin al Ministerului Educației, se desființează Inspectoratele Școlare Județene. Ce instituții apar în locul lor.

Se desființează Inspectoratele Școlare Județene. Apar Direcțiile Județene de Învățământ Preuniversitar. Când are loc schimbarea

Încă din 2022, pe când Sorin Câmpeanu era ministru al educației, în spațiul public a apărut informația conform căreia Inspectoratele Județene Școlare vor fi desființate, urmând a fi înlocuite de Direcții Județene de Învățământ.

ADVERTISEMENT

Măsura, care ar fi trebuit să se aplice de la 1 iulie 2024, a suferit o amânare. Acum, Ministerul Educației a stabilit printr-un Ordin publicat în Monitorul Oficial că inspectoratele școlare județene vor fi desființate anul următor, până în 30 mai.

Această prevedere este stipulată și în noua lege a educației, care a intrat în vigoare în septembrie 2023. Locul inspectoratelor va fi luat de Direcțiile Județene de Învățământ Preuniversitar.

ADVERTISEMENT

În paralel cu înlocuirea inspectoratelor cu direcțiile județene de învățământ, vor apărea și birouri județene ale Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecție în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), conform Ordinului de Ministru cu numărul 3.069, notează site-ul edupedu.ro.

Principalele atribuții ale Direcțiilor Județene de Învățământ și ale birourilor ARACIP

Din textul noii legi a Educației învățământului preuniversitar 198/2023, direcțiile județene vor avea mai multe atribuții. Printre acestea se remarcă următoarele:

ADVERTISEMENT
  • aplică politicile și strategiile Ministerului Educației, precum și politicile naționale la nivel județean și la nivelul municipiului București;
  • monitorizează aplicarea legislației la nivelul unităților de învățământ;
  • controlează, monitorizează și evaluează calitatea managementului unităților de învățământ;
  • coordonează și controlează activitățile unităților de educație extrașcolară ale Ministerului Educației din aria județului/municipiului București;
  • monitorizează modul în care autoritățile administrației publice locale își îndeplinesc atribuțiile privind asigurarea finanțării unităților de învățământ preuniversitar;
  • colaborează cu instituția prefectului în vederea asigurării implementării la nivel local a politicilor guvernamentale din domeniu;
  • coordonează admiterea în licee, evaluările naționale, examenele de certificare a calificărilor profesionale și concursurile școlare la nivelul unităților de învățământ din județ și din municipiul București;
  • înaintează Ministerului Educației rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar organizată de către autoritățile administrației publice locale din raza lor teritorială, în vederea avizării și publicării;
  • asigură, împreună cu autoritățile administrației publice locale, școlarizarea preșcolarilor și elevilor și monitorizează participarea la actul educațional a acestora pe durata învățământului obligatoriu;
  • monitorizează situația abandonului școlar și a părăsirii timpurii a sistemului de învățământ la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar din raza sa teritorială.

La rândul lor, birourile ARACIP vor avea și ele o serie lungă de atribuții. Printre ele, controlarea, monitorizarea și evaluarea calității managementului unităților de învățământ.

ADVERTISEMENT

De asemenea, ARACIIP și birourile sale județene/biroul Municipiului București nou-înființate preiau, pe bază de protocol, în termen de 60 de zile, patrimoniul aferent activităților preluate de la inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Personalul ARACIIP va fi format din personal de specialitate, inspectori școlari care au gradul didactic I, experți în evaluare și personal contractual. Atribuțiile, sarcinile și răspunderile individuale ale personalului se stabilesc prin fișa postului, pe baza regulamentului de organizare și funcționare.

ADVERTISEMENT