Cum i-au pus cu botul pe labe „Maghiarii Magici” pe „Leii Britanici” chiar în bârlogul lor: 6-3 pe „Wembley”

Pe 25 noiembrie s-au împlinit 64 de ani de la un meci istoric. Pe 25 noiembrie 1953, pe stadionul „Wembley” se întâlneau… de fapt se ciocneau două mari forţe ale fotbalului mondial: inventatorii jocului, englezii primeau în vizită amicală, care numai amicală nu avea să fie!, pe campionii olimpici din 1952, ungurii. British Lions versus Magical Magyars. Gazdele au decretat cu mândrie: Match of the Century. Meciul secolului.

Englezii erau încrezători înaintea meciului, deoarece nu pierduseră niciodată pe „Empire Wembley Stadium”, templul închinat sportului-rege de un popor condus de o regină. Umor britanic… 105.000 de spectatori aşteptau entuziaşti fluierul de start al arbitrului olandez Leon Horn.

Secretele meciului Anglia – Ungaria 3-6 pe „Wembley”

Antrenorul Walter Winterbottom trimitea pe gazon un clasic 2-3-5: 1. Gil Merrick (Birmingham City) – 2. Alf Ramsey (Tottenham Hotspur), 3. Bill Eckersley (Blackburn Rovers) – 4. Billy Wright (Wolverhampton Wanderers) (c), 5. Harry Johnston (Blackpool), 6. Jimmy Dickinson (Portsmouth) – 7. Stanley Matthews (Blackpool), 8. Ernie Taylor (Blackpool), 9. Stan Mortensen (Blackpool), 10. Jackie Sewell (Sheffield Wednesday), 11. George Robb (Tottenham Hotspur).

De partea cealaltă, antrenorul Ungariei, Sebes Gusztáv alegea un mai modern 4-2-4: 1. Gyula Grosics (Honvéd) (c) – 2. Jenő Buzánszky (Dorogi), 4. Gyula Lóránt (Honvéd), 6. József Zakariás (Vörös Lobogó), 3. Mihály Lantos (Vörös Lobogó) – 5. József Bozsik (Honvéd), 9. Nándor Hidegkuti (Vörös Lobogó) – 7. László Budai (Honvéd), 8. Sándor Kocsis (Honvéd), 10. Ferenc Puskás (Honvéd), 11. Zoltán Czibor (Honvéd)

Meciul secolului i-a lăsat muţi pe englezi

După doar un minut de joc Ungaria prelua conducerea prin golul înscris de Nándor Hidegkuti cu un şut excepţional de la marginea careului de 16 metri. În minutul 14 englezii au egalat pe contraatac, golul Jackie Sewell, dar nu trec decât 6 minute şi 20 Hidegkuti înscrie al doilea gol în poarta lui Gil Merrick, la o neatenţie coelctivă a fundaşilor adverşi. În minutul 24 Ferenc Puskás primeşte o pasă la marginea careului mic şi duce scorul la 1-3 după una din fentele sale celebre. Puskás doar a pus latul pentru 1-4 în minutul 28, după o lovitură liberă executată rapid de József Bozsik de la aproximativ 23 de metri, la englezii n-au făcut zid! Scorul primei reprize a fost stabilit în minutul 38 de Stan Mortensen, care a înscris cu un şut frumos la colţul lung, după câteva combinaţii rapide reuşite de englezi. La pauză, Anglia-Ungaria 2-4.

Nimic nou în repriza secundă. În minutul 50 Ungaria a înscris din nou prin Bozsik, cu un şut de la marginea careului mare, după o fază în care Sándor Kocsis a trimis mingea în bară cu capul din centrarea lui Puskás. În minutul 53, Hidegkuti reuşeşte tripla cu un voleu de la marginea careului de 16 metri, dintr-o pasă a lui Puskás. În minutul 57, defensiva maghiară a gafat şi portarul Grosics a comis un fault pedepsit cu o lovitură de la 11 metri. Viitorul selecţioner al campioanei mondiale din 1966, Alf Ramsey nu a greşit ţinta de la punctul cu var şi a stabilit scorul final: Anglia-Ungaria 3-6! VEZI GALERIA FOTO!

Englezii îi bătuseră la scor pe unguri în 4 din cele 5 întâlniri anterioare!

Ca să fie foarte clară dimensiunea şocului de pe „Wembley”, trebuie amintit că din precedentele 5 partide dintre cele două naţiuni, insularii câştigaseră 4 la scor: 7-0 (10 iunie 1908, în Ungaria), 4-2 (29 mai 1909, în Ungaria), 8-2 (31 mai 1909, în Ungaria) şi 6-2 (2 decembrie 1936, în Anglia), singura înfrângere fiind înregistrată pe 10 mai 1934, 1-2 în Ungaria.

Apoi, după acest 6-3, a urmat un 7-1 tot pentru echipa „mondială” a lui Puskás, în 1954, moment în care englezii au realizat că e cazul să nu-i mai provoace pe maghiari şi i-au evitat vreme de 6 ani! Nu i-a ajutat prea mult. În 1960 au cedat iar, amical, 0-2, aşa cum au făcut-o şi la Mondialul din 1962, în Chile, 1-2. Abia în 1965 s-au mai bucurat şi „leii” britanici, 1-0, dar atunci dispăruseră aproape toţi „magicienii” maghiari din 1953…

Digisport.ro

Alegerea făcută de UEFA, după ce Real Madrid - Bayern s-a lăsat cu o controversă uriașă de arbitraj

„O singură mutare a distrus aproape 100 de ani de fotbal englez”

Traian Ungureanu descria în stilul său „englezesc” acest „Match of the Century” în 2003, în Revista 22: „Cel mai lung meci din istoria fotbalului a început acum 50 de ani, în ziua de 25 noiembrie 1954, la ora 14:15 GMT, pe stadionul Wembley. Ungaria de Aur a jucat cu fluenţa unei echipe milenare, dar nu era de fapt decât o echipă recentă. În 1950 trupa era fixată: un geniu – Puskás, doua subgenii – Hidegkuti şi Kocsis, grupul semizeilor – Czibor, Budai, Bozsik. În spate, Lóránt, Buzánszky, Zakariás, Lantos, muritori cu totul şi cu totul nemuritori, măcar pentru că au avut curajul nebun să fie prima apărare care ataca. În poartă Grosics, un om complicat şi un portar indescifrabil (primul portar care a absorbit în fişa postului funcţia de ultim fundaş). Toţi la un loc, au făcut unul din grupurile în care umanitatea se prezintă în formula aproape utopică a uniunii desăvârşite. O echipă pur şi simplu perfectă. O capodoperă care a murit, ca orice minune, încă tânără. Ungaria de aur a jucat doar 4 ani (1950-1954) şi, deci, nu avea cum să întemeieze un clasicism”…

…„În acea după-amiaza de 25 noiembrie 1953, Ungaria lui Puskás a lovit prima minge pe Wembley cu gândul la fotbal. Mai precis la redefinirea prezentului. Anglia era instituţia fixă, monumentul necontestat şi august, dogmatic şi ridicol în convingerile despre propria eternitate. Totul s-a deşirat în mai puţin de 30 de minute. Ungaria a jucat primul meci de structură modernă şi tot ce nu era aşa s-a prăbuşit. O singură mutare a distrus aproape 100 de ani de fotbal englez. Ungurii au jucat, pur şi simplu, 4-2-4. Un sistem nemaiauzit, inventat de Bela Guttman, unul din veteranii generaţiei de antrenori de la care Sebes Gusztáv a învăţat fotbal pe paine cu untura. Guttman a plecat prin ’52 la Sao Paolo şi aşa a descoperit Brazilia sistemul de joc pe care îl recită şi azi. Dar mutarea cheie a acestui 4-2-4 ininteligibil pentru englezi a fost «vârful ascuns». Nándor Hidegkuti, cu 9 pe tricou, ca orice vârf tradiţional, s-a aşezat undeva la 20-25 de metri şi a jucat din adâncime toate fazele ofensive. Dezastrul s-a dezlănţuit după 70 de secunde, cand «Nandi» a venit din adâncime pe un culoar liber ca o şosea africană şi nu s-a mai oprit până în poartă. În următoarele 89 de minute Hidegkuti, ascuns în spatele vârfurilor, a dat defensivei engleze o stare de ebrietate totală. Celelalte 5 goluri au venit când şi cum şi-au dorit ungurii. Billy Wright şi Sir Stanley Matthews au povestit smerit, până la adânci bătrâneţe cum s-au întâlnit nu departe de centrul Londrei, în cartierul Wembley, cu o delegaţie de extratereştri. Englezii fiind englezi au hotărât eroic să nu schimbe nimic şi în retur, la Budapesta, au dat de nişte extratereştri şi mai jucăuşi (adică 7-1)…”

…„Dar Anglia nu era o victimă singulară. Italienii ţin minte şi azi un anume meci pe care nu vor să îl analizeze. Meciul de inaugurare pe Stadio Olimpico, la Roma: Italia-Ungaria 0-3. Şi ar mai fi. Brazilia-Ungaria 2-4. Uruguay-Ungaria 2-4. Niciun meci pierdut între 1950 şi 1954. Un singur meci pierdut între 1950-1956. Unul singur. Finala Cupei Mondiale din 1954. 2-3 după 2-0, cu Germania. Subiectul celei mai bune cărţi de sport şi psihologie care nu s-a scris încă. Finala cu Germania fost prima finală precedată de o umilinţă. În grupe: Germania-Ungaria 3-8. A fost şi prima finală în care campioana mondiala era dinainte cunoscută: Ungaria, de departe cea mai bună echipă a lumii. Ceea ce înseamna că victoria germanilor nu poate fi povestită. Ea poate fi doar refuzată (cazul maghiarilor din toata lumea) sau acceptata de cinici ca lecţie despre sensul secret al vieţii (care nu ocroteşte talentul decât după decesul posesorului). Finala a reaşezat de fapt la locul lor două naţiuni care se răzgândiseră: nemţii au revenit, adică, la birocraţia lor eroică, iar ungurii s-au întors la mitul izbânzii viitoare, mit vecin de palier cu resentimentul. Finala a contat totuşi prea puţin. Marele meci se jucase – repet – la Londra în ziua de 25 noiembrie 1953. Ce serviciu ne-a facut meciul acela… Ce introducere în filozofia istoriei! Priviţi! Nu e ciudat? Un masacru desăvârşit la care toata lumea s-a simţit atât de bine. 105.000 de englezi au aplaudat cu emoţie executia celor 11 englezi din teren. Englezii din teren au strâns cu căldura mâna călăilor”.

„Ce nu s-a întâmplat în 90 de ani, a fost realizat în 90 de minute. Ungaria a avut nevoie de 30 de minute să pună cu botul pe labe leul britanic” (Corriere Dello Sport)

„Echipa maghiară a fost la înălţime pe toată durata meciului. Victoria a fost clară, englezii au jucat în ceaţa lor specific londoneză” (Le Monde)

„Am văzut un nou stil de joc, un stil pe care nu l-am mai întâlnit până atunci. Niciunul dintre jucatorii Ungariei nu însemna nimic pentru noi până la acel meci, nici măcar nu ştiam cine e Puskás. Au venit în Anglia, pe Wembley, unde noi n-am fost învinşi niciodată până actunci, ne gândeam la un meci care o să se termine 3-0, 4-0, poate chiar 5-0 în favorarea noastră. Ne gândeam la o victorie împotriva unei ţări mici, nou-intrată în fotbalul european. Ei îl ridicau în slăvi pe acest Puskás pentru că era şi în armata ţării sale – cum putea un băiat din armata ungurilor să vină pe Wembley şi să ne învingă cu echipa sa? Dar modul în care au jucat, tehnica pe care au aratat-o, ne-a pus în dificultate. Jocul pe care l-au arătat a avut un efect profund asupra noastră, a tuturor!” – Bobby Robson

7-1 pentru Ungaria a fost scorul revanşei, disputate pe stadionul „Nepstadion” din Budapesta, pe 23 mai 1954, în faţa a 92.000 de spectatori, cea mai categorică înfrângere din istoria echipei naţionale a Angliei. Au marcat: Lantos 10, Puskás 17, 71, Kocsis 19, 57, Hidegkuti 59, Toth 63, respectiv Broadis 68. Arbitru: Giorgio Bernardi (Italia).