Sport

Shaquille Johnson, mesaj pentru colegii lui înjunghiaţi în Brăila! “O lume atât de rece” Foto

16.09.2018 | 17:31
Shaquille Johnson mesaj pentru colegii lui injunghiati in Braila O lume atat de rece Foto

Shaquille Johnson, component al echipei Cuza Sport, a postat un mesaj pentru colegii lui înjunghiaţi în Brăila. Darrel Bowie si Joseph McClain au fost bătuţi cu bestialitate în noaptea de sâmbătă spre duminică şi au ajuns în stare gravă la spital.

Pe lângă cei doi baschetbalişti, la Cuza Sport Brăila mai evoluează şi Shaquille Johnson, transferat tot în această vară. La câteva minute după atacul sângeros, sportivul a postat pe contul personal de Facebook un mesaj de susţinere pentru cei doi colegi ai săi. “O lume rece, atât de rece. Mă rog pentru fraţii mei”, a scris baschetbalistul de 24 de ani. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.

Shaquille Johnson, mesaj pentru colegii lui înjunghiaţi în Brăila

Mesajul lui Shaquille Johnson pentru colegii înjughiaţi în Brăila a fost postat la ora 02:14, cel mai probabil la scurt timp după ce a avut loc atacul. Presa brăileană a anunţat că baschetbaliştii au fost bătuţi cu bestialitate şi apoi înjunghiaţi. Pe lângă interlopii care i-au atacat, la bătaie ar fi participat şi bodyguarzii clubului, care nu au făcut nimic ca să aplaneze conflictul.

Shaquille Johnson a fost transferat de Cuza Sport Brăila în această vară. În perioada liceului, sportivul a fost inclus în Top 100 ESPN tineri baschetbalişti. În NCAA, Johnson a evoluat pentru Longwood, unde a fost unul dintre cei mai buni apărători. În cel mai bun său sezon a dus echipa până în semifinalele Turneului Big South, pentru prima oară în istoria clubului, şi a fost inclus în echipa All Star. Baschetbalistul a fost al doilea transfer al verii pentru Cuza Sport Brăila, după Joseph McClain.

Cine i-a atacat pe cei doi baschetbalişti americani

Presa din Brăila a anunţat că Daniel Gabriel Husein, cunoscut ca “Dasaev”, este unul dintre principalii suspecţi în cazul baschetbaliştilor înjunghiaţi. Temutul interlop s-a întors în România în urmă cu patru ani, după ce a ispăşit câţiva ani de închisoare în Spania, pentru proxenetism şi viol. “Dasaev” a devenit cunoscut ca un personaj violent la începutul anilor ’90, iar timp de mulţi ani i-a terorizat pe locuitorii oraşului Brăila. “Cercetările se efectuează sub conducerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila”, a anunţat Laura Dan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

“Pacientul de 24 de ani, care are plămânul perforat, se află în elicopter în drum spre Bucureşti. Cel de-al doilea pacient, în vârstă de 25 de ani, se află în terapie, cu stare generală echilibrată hemodinamic şi respirator, se reface după intervenţia chirurgicală de astă noapte”, a declarat Alina Neacşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.

Shaquille Johnson, mesaj pentru colegii lui înjunghiaţi în Brăila
Shaquille Johnson, mesaj pentru colegii lui înjunghiaţi în Brăila