Stiri sportive

Adversară PERICULOASĂ pentru Halep: a învins 3 foste lidere WTA!

SIMONA HALEP. Campioana noastră a început cu dreptul turneul WTA de la Miami reuşind să o învingă în turul doi pe cehoaica Nicole Vaidisova în trei seturi, 6-4, 2-6, 6-1. Următoarea...
28.03.2015 | 00:04
Adversara PERICULOASA pentru Halep a invins 3 foste lidere WTA

SIMONA HALEP. Campioana noastră a început cu dreptul turneul WTA de la Miami reuşind să o învingă în turul doi pe cehoaica Nicole Vaidisova în trei seturi, 6-4, 2-6, 6-1. Următoarea adversară a româncei e o italiancă tenace, în plină ascensiune, Camila Georgi. 

Camila-Giorgi-Italian-Style

SIMONA HALEP. Nu a jucat niciodată împotriva italiencei în vîrstă de 23 de ani. Totuşi, Georgi cochetează cu top 30 mondial de aproximativ un an de zile, în prezent fiind pe locul 37 în clasamentul WTA.

Victorii de SENZAŢIE

Camila Georgi nu are în acest an un parcurs foarte bun în turneele la care a participat, însă e o jucătoare care ştie să gestioneze meciurile împotriva favoritelor. A reuşit victorii de răsunet în scurta ei carieră.

În anul 2013, Georgi a reuşit unul dintre şocurile de la US Open reuşind să o elimine pe Caroline Wozniacki, una dintre favoritele turneului. Atunci, italianca a învins, scor 4-6, 6-4, 6-3. Vezi rezumatul meciului:

O altă victorie de senzaţie a lui Georgi a venit în 2014 la Indian Wells împotriva Mariei Şarapova. Italianca a cîştigat tot în 3 seturi, scor  6-3, 4-6, 7-5. Vezi rezumat:

Ultima victimă de calibru a Camilei Georgi este bielorusa Viktoria Azarenka la turneul de la Eastbourne în 2014. Georgi s-a impus cu 4-6 6-3 7-5. Italianca a ajuns astfel să aibă victorii la foste 3 lidere mondiale WTA. Vezi rezumat:

Început de an slab

Camila Georgi nu are cel mai bun început de an. A reuşit să le învingă pe Alize Cornet în Fed Cup şi pe Flavia Pennetta la Australian Open, însă nu a reuşit niciodată să treacă în 2015 de 16-imile unui turneu.

În acest an, Georgi a fost învinsă la Australian Open de Venus Williams, Carla Suarez Navarro la Antwerp şi Dubai. Ultimul turneu la care a participat a fost Indian Wells, unde a fost eliminată timpuriu de Heather Watson.

A cîştigat în carieră cît Halep la Indian Wells

La capitolul cîştiguri din tenis e o mare diferenţă între cele două jucătoare de 23 de ani. Camelia Georgi a cîştigat 1,3 milioane de dolari din premii în carieră, sumă pe care Simona Halep a cîştigat-o săptămîna trecută după finala de la Indian Wells.

Simona Halep a adunat pînă acum pete 8,5 milioane de dolari doar din premii. Halep a cîştigat pînă acum 11 turnee WTA, în timp ce adversara ei nu a cîştigat nici un turneu.

Halep, o singură înfrîngere în 2015

Spre deosebire de adversara ei, Simona Halep are un debut de an de excepţie. A cîştigat 3 turnee din 4 disputate, Shenzen, Dubai şi Indian Wells. Singura sincopă din acest punct de vedere a fost la Australian Open, unde a fost învinsă de Ekaterina Makarova cu 4-6, 0-6.

Totuşi, Halep şi-a egalat la Antipozi cea mai bună performanţă, calificarea în sferturi, fază pe care a atins-o şi în 2014. O altă statistică demnă de invidiat e cea a meciurilor de 3 seturi disputate de Halep. Toate meciurile jucate de româncă în 3 seturi în 2015, 7 la număr, au fost cîştigate.

Românca, mare FAVORITĂ la pariuri

Aşa cum era de aşteptat, Simona Halep este favorită clară la casele de pariuri. Campioana noastră are cota 1,20 pentru o victorie, în timp ce un succes al Camilei Georgi are cota 4,40.

Cota ca Simona Halep să se impună cu 2-0 la seturi e 1,55 în timp ce o victoria a româncei într-un meci decis în 3 seturi e 3,25. Meciul va avea loc duminică la o oră ce urmează să fie stabilită de organizatori.

 

 

 

 

Tags: