Sporturi

Simona Halep, primul antrenament după eşecul de la Sydney! Trage tare pentru Australian Open. Foto

10.01.2019 | 10:02
Simona Halep primul antrenament dupa esecul de la Sydney Trage tare pentru Australian Open Foto

Simona Halep nu face niciun fel de pauză. La numai o zi după înfrângerea suferită în turul doi la Sydney, în fața australiencei Ashleigh Barty, numărul 1 mondial a plecat la Melbourne unde a început antrenamentele înaintea primului turneu de grand slam al anului, Australian Open.

Simona Halep a pierdut în fața lui Barty scor 4-6, 4-6 în primul meci din actualul sezon și prima partidă jucată după mai multe luni de pauză, din cauza unei accidentări la spate. Halep avea să declare la sfârșitul partidei că se simte bine: „Mă bucur că am terminat meciul fără ca spatele să mă doară, dar vom vedea mâine cum mă simt. Mi-am luat o pauză mai lungă pentru că am avut nevoie, atât din punct de vedere fizic, cât şi mental. Am așteptări normale pentru turneul de la Melbourne, însă vom vedea cum mă voi antrena și ce voi face în perioada următoare”, a spus numărul 1 mondial, după meciul de la Sydney.

Simona Halep, primul antrenament înainte de Australian Open

Se pare însă că durerile nu au revent la Simona Halep. Aceasta s-a antrenat normal, chiar pe hard-ul de la Australian Open. Pe internet au apărut și mai multe fotografii cu numărul 1 mondial muncind din greu, în așteptarea adversarului din primul tur.

De altfel, Simona Halep a avut și un mesaj pentru fani, înainte de startul turneului de la Antipozi. Românca a scris pe twitter „Capul jos! Înapoi la muncă. Ne vedem în curând la Australian Open”, într-o postare de încurajare după prima partidă jucată în acest an.