Fotbal intern

Steaua – Dinamo, statistica meciurilor directe. Cine are mai multe victorii

29.07.2018 | 11:43
Dinamo - Steaua.,statistica meciurilor directe. Au fost 142 de meciuri în campionat

FCSB – Dinamo este capul de afiş al etapei a doua din Liga 1 Betano şi se de dispută duminică, 28 iulie, ora 21:00, pe Arena Naţională. Între cele două echipe există o mare rivalitate istorică, dar purtată până în 2017 sub denumirea de Steaua – Dinamo. Din 30 martie 2017 Comitetul Executiv al FRF a ratificat hotărârea instanţei judecătoreşti conform căreia echipa patronată de Gigi Becali nu mai are dreptul să poarte nici numele, nici vreun însemn a ceea ce înseamnă Steaua. Însă atât în străinătate, cât şi în rândul iubitorilor sportului rege, toată lumea continuă să vorbească despre adevăratul derby Steaua – Dinamo, care, în opinia lor, continuă, indiferent de verdictul tribunalului.

Statistica meciurilor directe dintre Steaua şi Dinamo începe cu partida disputată pe 21 noiembrie 1948 sub denumirea CSCA – Dinamo, scor 0-1. De atunci au mai avut loc în Liga 1 Betano 142 de confruntări, în Cupa României 26, în Supercupa României 2 şi în Cupa Ligii 2. În total 172 de partide, iar ceea ce este interesant este faptul că la total, incluzând toate competiţiile, numărul de victorii este egal, câte 59 de fiecare parte, existând, fireşte, şi 54 de partide încheiate la egalitate.

Steaua – Dinamo, statistica meciurilor directe. Care au fost succesele cele mai clare

Referindu-ne strict la partidele jucate în prima divizie de-a lungul timpului avem 142 de confruntări, iar bilanţul este uşor favorabil “câinilor”, care au înregistrat 48 de succese faţă de numai 43 ale rivalilor, 51 de meciuri terminându-se nedecis. În schimb, la capitolul goluri marcate Steaua este superioară: 192-188.

Aşadar, primul derby a avut loc toamna, pe o vreme mohorâtă, pe 21 noiembrie 1948 şi s-a încheiat cu succesul lui Dinamo cu 1-0. Ultimul s-a disputat pe 18 februarie 2018, a fost Dinamo – FCSB 2-2, goluri Pesic 20 şi Torje 57 respectiv Man 83 şi Teixeira 93. Ultimul meci în care FCSB a avut statut de gazdă s-a jucat pe 24 decembrie 2017, 1-0 pentru echipa lui Nicolae Dică, prin golul lui Marko Momcilovic din minutul 31.

Cea mai clară victorie realizată vreodată de Steaua într-un derby a fost de 5-0 pe 4 aprilie 1998, succes realizat prin dubla actualului conducător de la Dinamo, Ionel Dănciulescu, Iosif Rotariu, Denis Şerban şi Cristi Ciocoiu. În privinţa dinamoviştilor acestea au două borne de reper: un 6-2 pe 1 octombrie 1951, cu o triplă a lui Ene şi un 5-2 pe 1 septembrie 1976, goluri Dudu Georgescu 2, Lucescu, Custof şi Moldovan, respectiv Troi şi Marcel Răducanu. În privinţa celui mai clar scor obţinut pe terenul rivalei avem un 4-0 pentru Steaua pe 11 aprilie 1956, goluri Zavoda, Tătaru I 2 şi Alecsandrescu.

Opt ani Dinamo nu a putut bate Steaua

Între 19 aprilie 1992 şi 22 aprilie 2000 Steaua nu a putut fi învinsă de Dinamo, reuşind opt victorii şi 8 meciuri s-au terminat egal. Dar cel mai spectaculos meci din istoria directă, în care s-a înregistrat şi recordul de goluri marcate all time a avut loc în finala Cupei României 2 mai 1990 şi a fost 6-4 pentru Dinamo în cele 90 de minute, goluri Răducioiu 3, Mateuţ, Lupu, Sabău, respectiv Ilie Dumitrescu, Iosif Rotariu, Ungureanu şi Lăcătuş.

Iată cum se prezintă situaţia şi din momentul în care Gigi Becali a devenit patron la Steaua pe 23 ianuarie 2003. De atunci au avut loc în campionat 34 de meciuri şi bilanţul e favorit echipei sale: 14 victorii, 11 succese dinamoviste şi 9 partide terminate nedecis. Debutul a fost un spectaculos 4-2 pe terenul lui Dinamo pe 23 martie 2003, goluri Claudiu Răducanu 2, Boştină şi Aliuţă respectiv Dănciulescu şi Tamaş. Aşadar primul joc în era Becali s-a jucat în “Groapă”, după care tot într-o zi de 23, dar august, Claudiu Răducanu consfiinţea şi primul succes pe Ghencea pentru Steaua în era Becali.

Steaua - Dinamo, statistica meciurilor directe. Între 1992 şi 2000 Dinamo nu a putut bate Steaua în 16 jocuri, cea mai lungă perioadă de invicibilitate în istoria derbyului
Steaua – Dinamo, statistica meciurilor directe. Între 1992 şi 2000 Dinamo nu a putut bate Steaua în 16 jocuri