News

Țara unde salariul minim valorează două kilograme de pește. Acești oameni sunt printre cei mai săraci din lume

Țara unde salariul minim valorează două kilograme de pește, pentru că economia e la pământ și oamenii au ajuns să trăiască într-o sărăcie de nedescris.
04.04.2023 | 22:31
Tara unde salariul minim valoreaza doua kilograme de peste Acesti oameni sunt printre cei mai saraci din lume
ADVERTISEMENT

Țara unde salariul minim valorează două kilograme de pește. Oamenii de aici câștigă 5 dolari pe lună, drept venit minim, bani care le ajung pentru a cumpăra două kilograme din cel mai ieftin pește de pe piață. E vorba de poporul din Venezuela, care a văzut cum puterea de cumpărare a bolivarului e în cădere liberă, o cădere fără precedent.

Țara unde salariul minim valorează două kilograme de pește

Locuitorii din Venezuela nu prea mai au ce să pună pe masă, în condițiile în care salariul minim a ajuns să fie 5 dolari pe lună. Potrivit Antena 3, dintr-un astfel de salariu un locuitor din Venezuela poate să își cumpere doar două kilograme de pește foarte ieftin, mai exact de cataco.

ADVERTISEMENT

O bătrână s-a prezentat în piața municipală din Chacao, în estul orașului Caracas, unde a implorat un vânzător să-i dea împrumut un kilogram de pește, pe caiet. La un salariu minim lunar de 130 de bolivari, aproximativ 5 dolari, oamenii nu mai știu cum să trăiască de pe o zi pe alta.

În urmă cu o lună, aceeași sumă de bani valora 30 de dolari, iar acum a scăzut cu 80%. Cu această sumă de bani se mai pot cumpăra cinci ouă, două kilograme de carne de pui sau două pâini. Poporul din Venezuela nu a mai văzut nicio creștere salarială de mai bine de un an.

ADVERTISEMENT

Situația e la fel de gravă și în Egipt, țară unde guvernul îndeamnă populația să mănânce gheare de găină pentru a supraviețui, în contextul în care oamenii nu își mai permit carne de calitate. ”O, Doamne, nu ne lăsa să ajungem în punctul în care trebuie să mâncăm picioare de pui”, se plânge un bărbat aflat în piață, semn că oamenii nu sunt împăcați cu sărăcia din această țară, cauzată de inflație.

O femeie din Cairo a mărturisit că anul trecut trăia dintr-o pensie lunară de aproximativ 800 de lei. ”Un vânzător mi-a spus că prețul pentru un kilogram de file de pui era de 160 lire (aproximativ 24 de lei n.r.). Pulpele de pui sunt 90 de lire, dar chiar și oasele de pui se vând acum, iar picioarele costă doar 20”, a povestit femeia.

ADVERTISEMENT

Situația economică din Egipt a dus la revolte și a contribuit la căderea președinților Hosni Mubarak și Mohammed Morsi. Situația actuală poate să producă noi tulburări sociale, potrivit celor care studiază cu atenție problema. De altfel, egiptenii sunt foarte nemulțumiți de ceea ce se întâmplă.

”Nu vă pot spune cum regretăm noi, femeile, ziua neagră în care am fost să vă votam. Ne-ai făcut viața un Iad”, se plânge o femeie într-un videoclip devenit viral, adresat președintelui Sisi. O altă femeie a stat de vorbă cu BBC, în timp ce curăța fasole verde în locuința sa, pentru a pregăti o mâncare tradițională pentru familie.

ADVERTISEMENT

Lumea musulmană sărbătorește Ramadanul, însă egiptenii nu știu ce vor pune pe masă în această perioadă. “Ce voi face anul acesta? Abia îmi permit supa de linte”, se plânge Wedad, în timp ce se uită tristă pe masă, acolo unde alimentele sunt puține și de proastă calitate.

ADVERTISEMENT