Dintr-o grupă cu Lazio, Celtic și Rennes, CFR Cluj a obținut calificarea în primăvara Europa League cu 12 puncte acumulate. Trupa lui Dan Petrescu a lăsat acasă două reprezentante din Serie A și Ligue 1, Lazio și Rennes, iar luni, 16 decembrie, de la ora 14:00, la Nyon, își va afla adversara din șaisprezecimile competiției.
Pe 30 august, la Monte Carlo, CFR Cluj era trimisă într-o grupă grea spre foarte grea din Europa League, iar calificarea în primăvara competiției părea aproape imposibilă.
În calea elevilor lui Dan Petrescu ieșeau deținătoarea Cupei Italiei, Lazio, deținătoarea Cupei Franței, Rennes (echipa cu două victorii contra celor de la PSG) și campioana Scoției, Celtic, o echipă obișnuită cu grupele Champions League.
Calificarea CFR-ului în primăvara Europa League este cu atât mai importantă cu cât înainte de tragerea la sorți, Dan Petrescu era aproape resemnat cu eliminarea.
”E cea mai grea tragere la sorţi posibilă. Am văzut componența celorlalte grupe şi nu cred că puteam să picăm mai prost. Aveam așteptări, dar înainte de tragerea la sorti. Acum, speranțele sunt mult mai mici, trebuie să fiu realist”, spunea ”Bursucul” pe 30 august.
Parcursul celor de la CFR Cluj în Grupa E din Europa League:
Alături de CFR Cluj, calificată din Grupa E, în urne la tragerea la sorți vor mai fi prezente alte 23 de echipe din cele 12 grupe ale Europa League, adică primele două clasate. Acestora li se vor adăuga pozițiile 3 din cele opt grupe de UEFA Champions League.
La tragerea la sorți de la Nyon, cele 32 de echipe calificate vor fi repartizate în două urne. În cea a capilor de serie vor fi cele 12 câștigătoare ale grupelor de Europa League, la care se adaugă patru echipe venite din Champions League cu cel mai bun coeficient.
CFR Cluj poate întâlni una dintre echipele:
*CFR nu poate să o întâlnească pe Celtic, cele două fiind în aceeași grupă în Europa League
Datele UEFA din Europa League, sezonul 2019-2020: