Sport

Un arbitru i-a salvat viaţa unui jucător pe teren! Cum a fost posibil

03.09.2018 | 10:37
Un arbitru ia salvat viata unui jucator pe teren Cum a fost posibil

Un arbitru i-a salvat viaţa unui jucător pe teren, după ce asistenta medicală care intervenise la faţa locului nu ştia ce manevre se impun.

Conform sportcampina.ro, în cadrul partidei dintre AS Podenii Vechi şi Tineretul Gura Vitoarei, disputat la Bălţeşti, în Liga B, Seria Nord, spre finalul meciului Marco Constantinescu a fost lovit cu piciorul puternic în piept. Faultul s-a petrecut în careul advers, iar centralul partidei, Viorel Cătunei, a dictat şi lovitură de pedeapsă.

Un arbitru i-a salvat viaţa unui jucător pe teren

Jucătorul în vârstă de 22 de ani a căzut ca secerat după lovitura dură primită şi imediat a fost solicitată intervenţia medicilor. Asistenta medicală care se asigura de acest lucru a vrut iniţial să-l întoară pe jucător pe spate, însă imediat a intervenit arbitrul Cătunei. Acesta a observat că manevrele asistentei erau acordate într-un mod total greşit, mai ales că fotbalistului i se blocaseră căile respiratorii, iar aceasta era depăşită de moment.

Viorel Cătunei l-a întors pe Marco Constantinescu pe o parte şi i-a acordat primul ajutor, după care l-a condus în afara terenului. Brigada de arbitri de la partida AS Podenii Vechi – Tineretul Gura Vitioarei, scor 3-4, a fost condusă de către Viorel Cătunei, alături de asistenţii Andrei Oprea şi Vlăduţ Constantin. Observatorul de joc a fost Cincinat Aurelian.

Jucătorul de fotbal Marco Constantinescu a fost unul dintre oamenii norocoşi. Fotbalul românesc a fost martorul unor evenimente tragice petrecute pe suprafaţa de joc, iar cea mai recentă dramă a avut loc pe 6 mai 2016, când mijlocaşul camerunez Patrick Ekeng a încetat din viaţa la centrul terenului într-un meci dintre FC Dinamo Bucureşti şi Viitorul Constanţa, pe stadionul din Ştefan cel Mare. Şi atunci, ca şi acum, persoanele care ar fi trebuit să-l salveze au clacat şi nu i-au făcut acestuia manevrele de resuscitare care se impuneau, iar Patrick Ekeng îşi dădea ultima suflare chiar pe gazon, după ce căzuse ca secerat, fără să fie lovit de vreun adversar.

Mihaiela Elena Duţă, medicul de pe ambulanţa Puls care l-a preluat de la stadion pe fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. “Inculpata Duţă Elena-Mihaiela, având calitatea de medic specialist medicină de urgenţă şi fiind delegată să asigure asistenţa medicală de urgenţă la data de 06.05.2016 la partida de fotbal desfăşurată pe Stadionul ‘Dinamo’, prin încalcarea obligaţiilor ce îi reveneau, a omis să ia măsurile care se impuneau şi anume – în primă fază evaluarea corectă a stării jucătorului Ekeng Ekeng Patrick Claude în functie de care trebuia sa ia sau să dispună măsurile adecvate şi, ulterior, după ce a constatat că pacientul se află în fibrilaţie ventriculară, să aplice protocolul de resuscitare prevăzut de ghidurile pentru ‘basic life suport’ – sporind astfel un pericol însemnat pentru viaţa pacientului, pericol care nu a mai putut fi înlaturat, acesta decedând în ciuda intervenţiei ulterioare a personalului medical din cadrul Spitalului ‘Floreasca’, neprevazând rezultatul inacţiunii sale, deşi trebuia şi putea să prevadă producerea acestui rezultat”, se arata într-un comunicat al Parchetului Capitalei.

Un arbitru i-a salvat viaţa unui jucător pe teren. Regretatul Patrick Ekeng, căzut pe gazon, în momentul fatidic
Un arbitru i-a salvat viaţa unui jucător pe teren. Regretatul Patrick Ekeng, căzut pe gazon

Un jucător a fost scăpat de un arbitru într-un meci din ligile inferioare, în timp ce asistenta medicală nu ştia ce trebuia să-i facă acestuia. Norocul jucătorului s-a numit Cătunei şi fusese delegat la centrul partidei unde era să piară.

Citeşte şi: