Sporturi

Un ciclist se află în comă după ce a suferit un infarct în timpul cursei

02.04.2019 | 15:46
Un ciclist se află în comă după ce a suferit un infarct în timpul unei curse la care participa

Un ciclist se află în comă după ce a suferit un infarct în timpul unei curse la care participa. Olandezul Robbert de Greef, în vârstă de 27 de ani, a fost plasat în comă artificială după ce a suferit un atac de cord în timp ce participa la cursa Omloop van de Braakman, informează cotidianul britanic The Sun.

Un ciclist se află în comă după ce a suferit un infarct în timpul cursei

Rutierul formației Alecto Cycling Team, Robbert de Greef, s-a prăbușit în prima parte a cursei la care participa și a primit imediat îngrijiri de la medicii cursei pe marginea drumului. Ciclistul a fost transportat cu ambulanța la spitalul din Anvers, iar acolo a fost plasat în comă artificială după infarctul suferit în timpul cursei.

”În primii kilometri ai cursei Omloop van de Braakman, lui Robbert de Greef i s-a făcut rău și medicii au constatat că a suferit un infarct. A fost transportat cu ambulanța la spitalul din Anvers. În acest moment, el se luptă pentru viața sa și, prin urmare, vă cerem să respectați intimitatea familiei. Toate gândurile noastre sunt cu Robbert, prietena lui, familia și prietenii”, se arată în comunicatul echipei Alecto Cycling Team.

Robbert de Greef la finalul cursei Ronde van Drenthe din 2019 pe care a terminat-o pe locul 2
Robbert de Greef la finalul cursei Ronde van Drenthe din 2019 pe care a terminat-o pe locul 2

Kelly Catlin s-a sinucis în urmă cu o lună

Robbert de Greef, în vârstă de 27 de ani, este un rutier care nu a reușit să pătrundă în marea elită a ciclismului. Anul 2018 a însemnat cel mai înalt nivel în cariera sa, el alergând pentru echipa de liga a doua Roompot. Olandezul are un singur succes în cariera sa, Kernen Omloop Echt-Susteren în 2017, iar anul acesta are un loc doi în Ronde van Drenthe.

În urmă cu o lună, lumea ciclismul a trăit o mare tragedie, după ce Kelly Catlin s-a sinucis la vârsta de 23 de ani. Ea era medaliată de argint cu echipa Statelor Unite în proba de urmărire la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016. Tot în martie, în cursa Tirreno-Adriatico a avut loc un accident teribil, care din fericire nu a fost cu morți.