Fotbal intern

Valeriu Iftime, atac la Sebastian Colţescu după Botoşani-Astra 1-1. “Ştiam că o să luăm roşu!”

10.08.2018 | 23:45
Valeriu Iftime atac la Sebastian Coltescu dupa BotosaniAstra 11 Stiam ca o sa luam rosu

Valeriu Iftime, preşedintele formaţiei FC Botoşani, l-a atacat pe arbitrul Sebastian Colţescu. Oficialul moldovenilor crede că jucătorii lui Costel Enache nu au putut să facă spectacol în meciul cu Astra Giurgiu, scor 1-1, din etapa a 4-a din Liga 1 Betano, sezonul 2018 – 2019, dar aceştia nu au fost lăsaţi de centralul Sebastian Colţescu.

Mai mult, Valeriu Iftime susţine că a ştiut că un jucător de la FC Botoşani urma să fie eliminat în meciul cu Astra Giurgiu, iar oficialul din Liga 1 Betano crede că Sebastian Colţescu i-a arătat cartonaşul roşu mult prea repede lui Andrei Dumitraş.

Valeriu Iftime, atac la arbitrul Sebastian Colţescu după Botoşani – Astra 1-1

“Dumitraş nu şi-a atins adversarul. E adevărat că a intrat cu talpa la el, dar nu l-a atins. Eu am văzut faza din tribună. Când îl văd pe Colţescu… Ar trebui să lase jocul, să lase să fie spectacol. Dacă dai trei cartonaşe din primele minute. Arbitrul este cel care a amuţit Botoşaniul, iar noi încercăm să facem ceva. Au jucat cu frică după ce au văzut că au primit cartonaşe galbene uşor. Am ştiut că o să luăm roşu. Vă spun 100% că eu ştiam că o să dea Colţescu roşu. Eu nu sunt analist, dar cred că jucătorii trebuiau să fie lăsaţi să facă spectacol. Arbitrul trebuie să fie foarte inteligent ca să lase spectacolul, dar el nu poate… Nici nu vorbea cu jucătorii. Arbitrul Colţescu strică spectacolul din fotbal. A fluierat non stop, nu ne-a lăsat să fim ofensivi.Vreau mai mult de la jucătorii mei. Eu merg pe spectacol. Dinamo joacă spectaculos. Am văzut meciul de la Mediaş şi mi-a plăcut. Am văzut meciul Stelei, l-am văzut pe Moruţan. Steaua a jucat bine, dar Craiova a fost depăşită. Terenul din Croaţia a fost groaznic. CFR Cluj a jucat cu o echipă de amatori”,

a spus Valeriu Iftime.

A vrut să se sinucidă în 2008

Născut pe 6 mai 1977 în Craiova, Sebastian Colţescu a devenit arbitru în 1996, iar în 1999 a obţinut categoria I. A promovat în Liga 1 Betano în anul 2003, iar arbitru FIFA a devenit în 2006. Acesta a avut parte şi de un moment mai dificil în octombrie 2008 când a încercat să se arunce de la fereastra apartamentului în care locuia, aceasta fiind a doua tentativă de suicid, conform spuselor lui Ion Crăciunescu. În acel moment, Sebastian Colţescu se afla în stare de suspendare după ce a fost reţinut de la delegări până la sfârşitul turului de către CCA, după greşelile comise în meciul Gaz Metan Mediaş – FC Braşov, scor 0-0. Arbitrului i s-a reproşat atunci că nu a acordat două lovituri de la 11 metri şi nu a eliminat doi jucători braşoveni.

“Este cutremurător ce se întâmplă. L-au adus alţii în pragul disperării. Este victima unui sistem nenorocit din fotbalul românesc, care îşi alege câte un om şi îl termină încet, dar sigur. E unul dintre cei mai buni arbitri din ultimii ani. Eu, la vârsta lui, nu arbitram aşa cum o face el. La meciul de la Mediaş l-au terminat. Înainte cu o zi de acel meci, Colţescu ieşise din spital tot după o prostie de genul acesta, însă nu a spus nimic nimănui, tocmai pentru ca să arbitreze. Dar după o chestie de genul ăsta nu ai cum să arbitrezi”, spunea Ion Crăciunescu în 2008.