News

Viorica Dăncilă, anunţ de ULTIMA ORĂ despre alegerile prezidenţiale: “Dacă partidul îmi cere, candidez”

11.07.2019 | 12:02
Viorica Dancila anunt de ULTIMA ORA despre alegerile prezidentiale  Daca partidul imi cere candidez

Viorica Dăncilă a făcut un anunț neașteptat care schimbă complet jocurile de pe scena politică românească. Președintele PSD a spus că nu exclude o candidatură la alegerile prezidențiale dacă partidul i-o va cere. Acest anunț vine după ce în presă au apărut mai mulți lideri ai partidului favoriți pentru Cotroceni, cu excepția premierului.

Viorica Dăncilă s-ar vedea președinte

Dăncilă spune că nu a luat în calcul candidatura sa, dar dacă partidul îi va cere asta va accepta și va face tot ce îi stă în putere să obțină un scor bun pe 10 noiembrie 2019, când are loc primul tur. Nu este singura persoană din PSD care se visează în locul lui Iohannis la Cotroceni. Pe listă s-au înscris și Șerban Nicolae și Eugen Teodorovici, iar ministrul de Finanțe ar fi favorit conform ultimelor sondaje.

Dăncilă a spus că indiferent cine va fi candidatul partidului, trebuie să fie un lider care să maximizeze șansele formațiunii politice pentru a accede la cea mai râvnită funcție din stat. Premierul a spus că trebuie să recupereze foarte multe procente și că principalul handicap a venit a doua zi după eșecul de la europarlamentare, când a fost condamnat la închisoare fostul lider, Dragnea.

Dăncilă ar candida dacă partidul i-ar cere. Sursa foto: g4media.ro

„Nu e ușor să recuperăm într-un timp scurt”

„Nu am luat încă în calcul acest lucru, dar dacă partidul îmi va cere şi e singura soluţie voi accepta acest lucru.”, a declarat Dăncilă. „Vrem să avem un candidat care să maximizeze şansa PSD. Am pornit de la 22%, cu preşedintele arestat. Nu e uşor să recuperăm într-un timp scurt. Dar eu am încredere în activul nostru, în electoratul din România că vor face o alegere bună”, a mai adăugat recent premierul, scrie digi24.ro. 

Unul dintre liderii care ar negocia susținerea la alegerile prezidențiale este șeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Acesta este văzut de mulți sociologi drept cel mai bun contracandidat pentru președintele Klaus Iohannis. Fostul premier al României s-a arătat disponibil să fie candidatul alianței de la guvernare în mai multe discursuri publice.