Sporturi

WTA și ATP pregătesc reluarea circuitului! Roland Garros, amânat din nou. Madrid, Roma și Hamburg se pot juca în septembrie

24.04.2020 | 10:34
WTA si ATP pregatesc reluarea circuitului Roland Garros amanat din nou Madrid Roma si Hamburg se pot juca in septembrie
ADVERTISEMENT

WTA și ATP au hotărât amânarea Roland Garros pentru perioada 27 septembrie – 11 octombrie, o săptămână mai târziu decât cea mai recentă programare. Decizia duce la noi schimbări în calendarul tenisului profesionist, între US Open și Grand Slam-ul de la Paris urmând să fie două săptămâno, timp în care s-ar putea juca turneele de la Madrid, Roma și Hamburg, anulate inițial din cauza pandemiei.

Roland Garros, amânat din nou

Pandemia de coronavirus continuă să producă schimbări în circuitul de tenis profesionist. De la începutul lunii martie, toate turneele, începând cu Indian Wells, au fost amânate sau anulate, însă acum, cel puțin la prima vedere, reluarea competițiilor pare certă.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă Rogers Cup, turneu programat în perioada 10 – 16 august, a fost anulat, organizatorii US Open, competiție ce trebuie să înceapă pe 31 august la New York, nu au avut nicio poziție oficială în privința acestei ediții, ceea ce poate însemna că turneul de Grand Slam se va juca, cel mai probabil, la data inițială.

O altă decizie ce poate duce la concluzia că US Open se va juca de pe 31 august a fost luată de WTA și ATP.

ADVERTISEMENT

Conform Le Parisien, Roland Garros a fost amânat cu încă o săptămână, urmând să se joace, dacă situația o va permite, între 27 septembrie și 11 octombrie, la 15 zile distanță de finalul US Open.

Trei turnee importante ar putea reveni în toamnă

În cele două săptămâni dintre US Open și Roland Garros, trei turnee anulate inițial în acest sezon, din cauza pandemiei de coronavirus, ar putea reveni în circuit.

ADVERTISEMENT

Competițiile de la Madrid și Roma, ce propun atât un tablou masculin, cât și unul WTA, și turneul ATP de la Hamburg, s-ar putea disputa în cele două săptămâni dintre US Open și Roland Garros, perioada 13 – 26 septembrie.

  • 2 este locul ocupat de Simona Halep în ierarhia WTA
  • 27 septembrie – 11 octombrie este ultima perioadă propusă pentru disputarea Roland Garros
ADVERTISEMENT