News

Zina Dumitrescu avea și o fiică secretă! Cine este Cleo: “Spunea mereu că are o fată şi un băiat”

30.03.2019 | 17:31
Zina Dumitrescu avea si o fiica secreta Cine este Cleo Spunea mereu ca are o fata si un baiat

Zina Dumitrescu, celebrul designer care a pus bazele modei din România, a murit într-un azil, însă a lăsat în urma ei o avere strânsă într-o viaţă de om. Se pare că nu a rămas mai nimic din bijuteriile scumpe pe care le-a avut, din bănurile de lux şi terenurile deţinute. “Responsabil” pentru dispariţia averii sale este fiul său, Cătălin Negreanu.

Averea Zinei Dumitrescu ar putea ajunge şi la fiica sa, Cleo

Acesta ar putea avea o surpriză! La ce a mai rămas din averea Zinei Dumitrescu ar putea veni şi Cleo, fiica fostului soţ al Zinei Dumitrescu! Fosta creatoare de modă spunea mereu apropiaţilor că are un băiat şi o fată. Făcea referire la Cleo, fiica celui de-al  treilea soț al Zinei, Constantin Dumitrescu, decedat în 2009.

„Zina a spus mereu că are un băiat și o fată și a ținut mult la Cleo. Dom’ profesor, fostul soț al Zinei, era un om foarte sociabil și s-a înțeles foarte bine cu toată lumea”, declarat Neny Melek cu câțiva ani în urmă.

Zina Dumitrescu a ramas fara averea de o viata

Zina Dumitrescu a fost abandonată de fiul său la azil

În plus, Zina Dumitrescu avea un apartament în Calea 13 Septembrie, dar şi câteva terenuri lângă Moara Vlăsiei, dar şi două autoturisme. Din toate acestea, ”Mama Modei Românești” se pare că a rămas doar cu un singur teren intravilan pe care-l deținea împreună cu o prietenă.

“Din ce știu, mai avea un singur teren era intravilan. Fiul său nu a putut să-l vândă, pentru că era luat împreună cu o prietenă de-a Zinei. Și nimeni nu se bagă să cumpere doar o cotă parte”, a spus Ion Cassian, directorul azilului unde a locuit Zina Dumitrescu, înainte cu câteva luni ca fosta creatoare de modă să moară.

Zina Dumitrescu a vrut să doneze un teren azilului unde a trăit

Potrivit unor surse din interiorul azilului de bătrâni, Zina Dumitrescu ar fi dorit ca terenul pe care îl mai deţinea să revin azilului în care şi-a dus traiul în ultimii ani din viaţă. Nu se ştie încă dacă fosta creatoare de modă a făcut demersuri legale în acest sens.

Mai mult decât atât, în urmă cu ceva timp, Ion Cassian a susținut că fiul regretatei creatoare de modă, Cătălin Negreanu, nu mai avea dreptul la avere din simplul motiv că acesta nu și-a mai vizitat mama de multă vreme li a abandonat-o în azil.

”Din punct de vedere juridic, nu mai are dreptul la aceasta. Legal, el era obligat să aibă grijă de părinte. Dacă nu, va fi dezmoștenit. El știe că eu i-am plătit datoriile la cimitir și că mă voi ocupa și de înmormântare”, a mărturisit, Ion Cassian, directorul casei de bătrâni din Ghermănești, pentru o publicație din România.

Tags: