Zodia Scorpion va avea parte de momente dificile în vara anului 2021, căci au de plătit o serie de datorii karmice. Luna iulie este cea mai dificilă, începând ca din august lucrurile să intre pe făgașul normal.
Persoanele născute sub acest semn de apă vor avea parte de trei luni în care rezistența lor psihică va fi pusă la grea încercare. Toate lucrurile pe care și le-au planificat ori și le-au imaginat într-un anumit fel nu vor fi tocmai așa în realitate.
Cum s-ar spune, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iar nativii de apă vor trebui să se replieze din mers.
Luna iunie este importantă pentru nativii de apă care sunt pregătiți să rezolve anumite conflicte de familie. Disensiunile cu persoane din generații diferite se pot acutiza sau atenua, în funcție de capacitatea Scorpionilor de a realiza unde anume greșesc în relațiile lor.
A doua jumătate a lunii iunie vine cu cele mai multe plăți karmice pentru acești nativi, având în fața ochilor situații tensionate care vor exploda și s-ar putea să îi prindă complet nepregătiți.
Cei care se simt cu musca pe căciulă, care au acționat de multe ori mișelește ori au făcut rău intenționat cuiva vor avea acum de suferit.
Luna iulie aduce în viața lor un eveniment major, cu totul neprevăzut, un adevărat duș rece de care va depinde soarta lor pentru următorii 2 ani.
Scorpionii trebuie să deschidă ochii larg și să se concentreze cu atenție la mesajele pe care le primesc, să învețe să asculte mai mult și să vorbească mai puțin.
Din cauza tendinței de a se antepronunța, de a-i judeca pe cei din jur, pot pierde mulți prieteni, relații închegate în ani.
Luna august vine cu ceva vești bune. Nativii de apă au parte de o redresare pe plan profesional și încep să aibă lipici și la bani. Își vor rezolva multe probleme de care nu au avut timp de la începutul anului, unele de natură patrimonială. Mulți Scorpioni ar putea intra în posesia unor bunuri, terenuri sau sume moștenite de la cineva.