A trăit ca o pustnică în pădurea siberiană timp de 70 de ani! Motivul incredibil pentru care a rămas izolată de restul lumii

Cele peste două luni de izolare la domiciliu pe timpul stării de urgență decretate pentru a stopa răspândirea noului coronavirus pe teritoriul României cu siguranță vi s-au părut multora dintre voi o tortură în toată regula. Cum ar fi fost, însă, dacă ar fi trebuit să trăiți 70 de ani în taigaua din Siberia?

A simțit-o pe pielea sa o bătrână care și-a trăit aproape întreaga viață în sălbăticie. Nu pentru că ar fi obligat-o cineva, ci din proprie inițiativă. Și totuși, de ce a refuzat complet contactul cu ceea ce majoritatea numim „lumea civilizată” în favoarea pustietății unei păduri uitate de lume?

Ei bine, Agafia Lykova, pe numele său, susține că tocmai acesta este motivul pentru care nu a dorit să-și schimbe modul de viață după moartea părinților. Cunoscută drept ultima urmașă a Apărătorilor Vechii Credințe, femeia își dorește să rămână izolată până în ultima clipă, însă are nevoie de o persoană care să o ajute, pentru că vârsta înaintată a început deja să își spună cuvântul.

Povestea unei femei care trăiește de mai bine de 70 de ani în pustietatea pădurii din Siberia

„Oraşul e plin de maşini, de fum, de zgomot… Nu e aer de respirat”, afirmă bătrâna, care trăiește pe acele meleaguri încă din 1936, când familia a hotărât să  fugă din calea persecuţiei religioase sovietice. „Am fost 4 copii la părinţi. Locuiam cu toţii în aceeaşi casă, dar numai eu mai trăiesc. Şi sunt singură aici de 27 de ani”, a mai spus Agafia.

Digi24.ro

O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit

Își duce traiul de zi cu zi într-o cocioabă din lemn, fără curent electric, dar nu se plânge absolut deloc. Ba chiar susține că are tot ce îi trebuie. Merge periodic la pescuit, iar în spatele casei cultivă legume, așa că nu duce lipsă de hrană.

„Cam la tote mesele mâncam cartofi. Ne făceam o rezervă de câte 150 de găleţi. Culegeam rădăcini şi tulpini de orz, le frecam şi făceam o făină cu care făceam de-ale gurii. De cele mai multe ori, le puneam peste făină, ca s-o înmulţim, şi făceam pâine”, povestește femeia.

Nu se mai poate descurca singură în pustietate. Caută disperată pe cineva care să o ajute

În 1978, familia a fost descoperită întâmplător de membrii unei expediţii geologice. „La un moment dat am văzut ceva ce nu mai văzusem niciodată pe deasupra mea. Nici câini nu mai văzusem până în ziua aceea.

Ţin minte de parcă ar fi fost ieri. Când au pus piciorul aici, au dat drumul la trei câini. Apoi au apărut şi ei. La început, am auzit vocile şi ne-am speriat teribil. Tata ne-a spus să facem linişte, să ne ascundem. Apoi a ieşit. A fost singurul care i-a văzut“, își amintește bătrâna.

Digisport.ro

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Din acel moment, vestea s-a dus şi oamenii au început rând pe rând să îi viziteze. Majoritatea erau exploratori care treceau prin zonă. De fiecare dată când se aflau prin împrejurimi obișnuiau să meargă la ea, iar Agafia le punea la dispoziţie tot ce avea.

Îi găzduia ca şi cum ar fi fost din aceeași familie. Deşi mulţi s-au oferit s-o ajute să se mute la oraş, femeia nici nu a vrut să audă. Nu are de gând să părăsească pădurea în care a trăit de când se știe, însă își dorește să găsească pe cineva care să o poată ajuta, acum că bătrânețea apasă din ce în ce mai greu pe umerii ei.

Din păcate, în ciuda apelurilor sale aproape disperate, nimeni nu s-a încumetat până acum să se mute în inima pădurii siberiene. Nu de alta, dar e destul de dficil să abandonezi lumea civilizată pentru a trăi până la sfârșitul zilelor în pustietate.