Adda nu s-a lăsat învinsă de boala cu care se confruntă și a decis să-și transforme drama în artă. Artista suferă de o boală rară de piele, care o împiedică să ducă o viață normală. Cântăreața respectă un regim alimentar strict, ce include un număr restrâns de alimente și este dependentă de medicamente.
Adda a cheltuit sume exorbitante pentru investigații și proceduri medicale. Cu toate acestea, încă nu a găsit o soluție pentru problema ei. În urma unor analize genetice, a aflat că îi lipsesc anumite enzime, care ajută la descompunerea histaminei produse de corp, substanță extrem de importantă în reacțiile inflamatorii.
În cazul Addei, excesul de histamină i-a declanșat o boală severă de piele și anume dermografismul (boala zgârieturilor de piele).
La un an și două luni de când a început lupta cu boala, cântăreața a făcut publică prima pagină din „Cele trei Adda”, un jurnal pornit la începutul călătoriei, ce pare că se va transforma într-un roman autobiografic.
În „Cele trei Adda”, artista și-a pus sufletul pe tavă în fața cititorilor, așa cum face, adesea, și în melodiile ei. Despre piesele sale, ea a dezvăluit că ascunde un mesaj ascuns în fiecare.
Din cauza dermografismului, Adda a trecut prin multe momente dificile și a recunoscut că de multe ori i-a fost teamă să rămână singură acasă, deoarece risca să se sufoce în timpul somnului. Acum artista s-a mai calmat și nu mai vede totul ca pe o dramă, din contră, a ales să privească totul ca pe o lecție.
„Acum un an am început călătoria spre repararea corpului când, de fapt, scopul a fost unul spiritual. Am trăit cele mai mari frici, dar si cele mai intense sentimente de iubire. Universul a vrut sa mă învețe ceva.
Am opus rezistență până când am obosit si am lăsat garda jos. Atunci a început vindecarea. Am analizat tot ce am trăit din copilărie si până acum. Am scris totul într-un #jurnal. Sa înceapă povestea… #celetrei. Cele trei este povestea mea. Făra filtre și fără perdea.”, a spus Adda pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
După un an în care din alimentația sa au făcut parte puțin peste șapte alimente, artista a început să consume, cu acordul medicilor, alimente cu conținut redus de histamină. Zilele trecute, ea le-a dezvăluit urmăritorilor săi de pe Instagram, că a plâns după ce a mâncat puțin dintr-un castravete murat.
„Nu credeam niciodată că o sa plâng după ce iau o gură dintr-un castravete murat! Am început, la sfatul medicului, să introduc cantități mici de histamina, să vedem cum reacționez. WOOOOW! Voi asta mâncați?! Am și uitat. Doamne, cum a fost!!!”, a povestit Adda.
Dermografismul este o boală de piele ce se manifestă printr-o sensibilitate ridicată la atingeri. Atunci când o persoană care suferă de această boală se zgârie ușor sau pur si simplu se atinge, în locurile respective pielea se va irita și se va inflama.
Boala afectează doar 5% din populația întregii lumi și nu este contagioasă. Una din cauzele acestei boli este reprezentată de supradoza de histamină, o substanță întâlnită în compoziția multor alimente, dar produsă și de corpul uman.
Vezi această postare pe Instagram
În cazul Addei, afecțiunea este severă, din cauza lipsei genetice a enzimelor care se ocupă cu dizolvarea histaminei, chiar și o banală infecție a unei măsele îi poate provoca o reacție alergică gravă.