Sport

Adi Popa așteaptă cu sufletul la gură decizia TAS: „Ne e frică să spunem ceva!”

Adi Popa așteaptă cu sufletul la gură decizia TAS cu privire la interzicerea CSA Steaua să își joace meciurile de pe teren propriu în Ghencea.
12.10.2022 | 22:30
Adi Popa asteapta cu sufletul la gura decizia TAS Ne e frica sa spunem ceva
Adi Popa așteaptă cu sufletul la gură decizia TAS. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Mijlocașul „roș-albaștrilor” a vorbit la finalul meciului cu Unirea Constanța, scor 5-0, în care a și înscris, despre decizia TAS.

Adi Popa așteaptă cu sufletul la gură decizia TAS

Adi Popa a vorbit despre așteptarea deciziei TAS cu privire la interzicerea CSA Steaua să își desfășoare meciurile de pe teren propriu pe arena din Ghencea.

ADVERTISEMENT

„Ce mai putem spune? Ne e frică să spunem ceva, trebuie să ne gândim de 5 ori când spunem ceva. Pare că noi suntem judecați cu altă unitate de măsură.

Acum așteptăm decizia de la TAS, am observat că s-a suspendat decizia aia de la FRF. Să vedem ce spune TAS și sperăm să ni se ridice ca să jucăm acasă măcar meciul cu Oțelul, e o echipă de tradiție, mai ales că avem Ghencea acolo.

ADVERTISEMENT

Cred că e ceva unic în istoria fotbalului românesc, nu știu dacă s-a mai întâmplat ca o echipă să primească 4 etape, fiind și oaspete”, a spus Adi Popa.

„Suntem în creștere de la meci la meci!”

Adi Popa a vorbit și despre victoria cu Unirea Constanța, fiind bucuros pentru că se văd îmbunătățiri în jocul său și al coechipierilor: „O victorie de moral, bună și pentru golaveraj, deoarece am avut acel accident cu Csikszereda acasă și trebuie să recuperăm.

ADVERTISEMENT

Ne bucurăm că am câștigat la o diferență bună, puteam să dăm și mai multe și am fi meritat. E bine că am ajuns și pe primul loc, sunt foarte multe aspecte pozitive”.

„Noi ne-am făcut meciul ușor, am pus presiune pe ei, am înscris la ocaziile avute. În meciurile în care ne-a certat Oprița, a fost pe merit, pentru că nu am fost nici noi mulțumiți.

ADVERTISEMENT

Dar astăzi cred că e mulțumit la 5-0, nu aem nici accidentați, nici suspendați. Suntem în creștere de la meci la meci, sperăm să continuăm acest nivel”, a mai spus Adi Popa la finalul meciului.

ADVERTISEMENT
Tags:
„Măi fato!” » Ion Țiriac, dialog aprins cu Simona Halep: „O greșeală foarte-foarte...
„Măi fato!” » Ion Țiriac, dialog aprins cu Simona Halep: „O greșeală foarte-foarte mare pe care ai făcut-o!”
Ce duhovnic are George Simion. Cum a devenit credincios: “Mergeam cu mamaia și...
Ce duhovnic are George Simion. Cum a devenit credincios: “Mergeam cu mamaia și tataia”
Mihai Bendeac, la ProTV? Prima reacţie a actorului despre posibila colaborare cu postul...
Mihai Bendeac, la ProTV? Prima reacţie a actorului despre posibila colaborare cu postul TV. Exclusiv
Pământul, vizitat de „Zeul Haosului”. Care este pericolul trecerii asteroidului de mărimea Empire...
Pământul, vizitat de „Zeul Haosului”. Care este pericolul trecerii asteroidului de mărimea Empire State Building la mică distanță de planeta noastră
Devastat de pierderea uriașă, CTP nu s-a mai ascuns. Exigentul gazetar a recunoscut...
Devastat de pierderea uriașă, CTP nu s-a mai ascuns. Exigentul gazetar a recunoscut asta pentru prima dată!
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei...
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Bătaie pe shaorma gratis de Black Friday! Imagini uluitoare din Cluj
Bătaie pe shaorma gratis de Black Friday! Imagini uluitoare din Cluj
Drama din spatele personajului Fetița Zurli. Vero Căliman, la 36 de ani: „Am...
Drama din spatele personajului Fetița Zurli. Vero Căliman, la 36 de ani: „Am purtat colanți roz 14 ani. Mă uit în oglindă și nu înțeleg”
Ministrul Agriculturii, totul despre subvenții: ”Vreau să le mărim!” Cum să iei bani...
Ministrul Agriculturii, totul despre subvenții: ”Vreau să le mărim!” Cum să iei bani de la stat
”Am plecat de acolo plângând”. Masacrul din Parcul IOR: cum arată acum zona...
”Am plecat de acolo plângând”. Masacrul din Parcul IOR: cum arată acum zona retrocedată, pusă la pământ chiar sub ochii poliției
Cele mai picante mâncăruri din lume. Puțini oameni le pot suporta
Cele mai picante mâncăruri din lume. Puțini oameni le pot suporta
Ziua Bărbatului 2024 se sărbătoreşte în noiembrie. De ce ar trebui să primească...
Ziua Bărbatului 2024 se sărbătoreşte în noiembrie. De ce ar trebui să primească fiecare câte 300 de lei pe card
SALROM inovează în turismul „sărat”. Vine cu conceptul „Cafeaua la Sare” în salinele...
SALROM inovează în turismul „sărat”. Vine cu conceptul „Cafeaua la Sare” în salinele României
SE DAU 10.000 pentru iarnă. Află dacă AI DREPTUL
SE DAU 10.000 pentru iarnă. Află dacă AI DREPTUL
Ce trebuie să porți în buzunar de Sfinții Mihail și Gavriil pentru a...
Ce trebuie să porți în buzunar de Sfinții Mihail și Gavriil pentru a avea succes pe toate planurile
Un cuplu de români, Florin și Axinia, dispărut în inundațiile din Spania, e...
Un cuplu de români, Florin și Axinia, dispărut în inundațiile din Spania, e căutat în orezărie de copii: „M-au sunat părinții să-mi spună că-i ia apa”
Podul antic, construit în 105 d.Hr, o ruină. Este una dintre construcțiile cele...
Podul antic, construit în 105 d.Hr, o ruină. Este una dintre construcțiile cele mai importante ale romanilor