Sport

Adrian Mititelu, dezvăluiri despre situația lui Nicolo Napoli: “Vă dau o exclusivitate”! De ce nu se teme de retrogradare

Adrian Mititelu, patronul de la FC U Craiova 1948, a vorbit despre ce l-a determinat să îl readucă pe Nicolo Napoli pe banca echipei.
20.03.2024 | 23:50
Adrian Mititelu dezvaluiri despre situatia lui Nicolo Napoli Va dau o exclusivitate De ce nu se teme de retrogradare
Adrian Mititelu, despre revenirea lui Nicolo Napoli la FC U Craiova 1948. foto: colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

De la revenirea pe banca lui FC U Craiova 1948, Nicolo Napoli a înregistrat două eșecuri în tot atâtea partide, cu Universitatea Craiova (1-2) și Petrolul Ploiești (1-0).

Adrian Mititelu, despre revenirea lui Nicolo Napoli la FC U Craiova 1948: ”Și-a dorit să fie aici”

Adrian Mititelu a povestit cum a ajuns să îl pună pe Nicolo Napoli din nou antrenor la FC U Craiova 1948, acesta fiind la a zecea experiență pe banca oltenilor.

ADVERTISEMENT

“În primul rând, vreau să vă dau cu ocazia asta și o exclusivitate. Nu am reușit să aduc antrenorul pe care îl voiam din motive obiective, în sensul că nu m-am corelat cu interesele celor care au putut să vină. Unii au refuzat și au spus că vor să preia echipa doar la început de sezon pentru că e o presiune mare. Probabil le-a fost teamă de eșec.

Nicolo Napoli a fost un om care tot timpul și-a dorit să fie aici. El s-a autopropus și a spus că vrea să mă ajute, deci nu eu am insistat. Am văzut că un om vrea să vină la noi să ne ajute, se autopropune și că nu i-a fost teamă de eșec. Pentru moment, a fost cea mai bună soluție.

ADVERTISEMENT

Am vrut să facem și pe placul a circa 1.500-2.000 de simpatizanți ai lui Nicolo Napoli. Din suporterii noștri, cam 70% sunt fani Nicolo Napoli. Am vrut ca înaintea meciului cu Universitatea Craiova să creez o emulație cu acești fani ai lui Nicolo Napoli, care m-au zăpăcit prin mesaje.

Am vrut să împușc doi iepuri dintr-un foc. El știe ce vreau eu, eu știu ce vrea el. Pentru moment e o soluție de avarie. În acești 20 de ani, de când Nicolo Napoli vine la Craiova, doar de două ori a fost demis.

ADVERTISEMENT

În rest, așa-zisele 10 mandate sunt cuantumul înțelegerilor dintre noi. Am stabilit să vină pentru 3 luni, 3 luni a venit. Dacă am stabilit să vină pentru 7 luni, a venit pentru 7 luni. Nu a fost dat afară, așa a fost înțelegerea.

Și el este mulțumit, și noi suntem mulțumiți că ne facem treaba cu el atât cât avem nevoie de el. Ce atât scandal? Poate să vină și a 11-a oară, și a 12-a oară. Într-adevăr, am spus că nu-l aduc, dar asta și pentru că eram asaltatat de fani. Ca să scap de ei și să mă lase în pace, de asta am fost vehement.

ADVERTISEMENT

Echipa a avut o situație grea și mi-am dat seama că-mi trebuie un antrenor care să cunoască bine mersul la club, cel puțin pentru perioada imediat următoare. Vom vedea ce va fi de la vară”, a declarat Adrian Mititelu, pentru sport.ro.

Adrian Mititelu, despre situația de la FC U Craiova 1948: ”Liga a doua e o sperietoare?”

Având în vedere că FC U Craiova 1948 se află pe locurile care duc la barajul de menținere în SuperLiga, Adrian Mititelu a vorbit și despre o eventuală retrogradare la finalul sezonului.

”Fotbalul continuă, indiferent în ce ligă suntem. E o întrecere sportivă unde participă 16 cluburi. Unii sunt mai merituoși, alții mai puțini merituoși. Trebuie să fim bărbați și să privim lucrurile așa cum trebuie. 

Am văzut și pe domnul Iftime și pe alții că dacă retrogradează se lasă de fotbal. Dar de ce? Liga a doua e o sperietoare? E un restart, e un nou început. Nu văd ceva ieșit din comun.

Sunt lucruri mai grave care se întâmplă oamenilor, nu asta. Dacă iubești o echipă, o iubești și în liga a patra, cum s-a întâmplat la noi. Așa se vede atașamentul”, a mai adăugat Adrian Mititelu.

ADVERTISEMENT