News

Alertă cu bombă la Iași. Mai mulți oameni, evacuați de la un hotel. Amenințarea, una falsă. Update

06.03.2021 | 19:10
Alerta cu bomba la Iasi Mai multi oameni evacuati de la un hotel Amenintarea una falsa Update
ADVERTISEMENT

Alertă cu bombă în Iași. Autoritățile au fost anunțate sâmbătă, în jurul prânzului, că la un hotel ar putea exista un dispozitiv explozibil. Persoanele aflate în locație au fost evacuate, iar traficul a fost restricţionat.


UPDATE, ora 19:10 / După mai multe verificări conform procedurilor, cei de la SRI nu au găsit nicio bombă, relatează presa locală. Se pare că amenințarea a fost falsă. Este căutat cel care a sunat la 112.

ADVERTISEMENT

”În urma controlului pirotehnic și al activităților desfășurate s-a constatat faptul că cele sesizate nu se confirmă. Verificările continuă pentru identificarea apelantului și stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca în funcție de cele constatate să fie dispuse măsuri legale”, au transmis reprezentanții Poliției.


Știrea inițială, ora 14:20 / În scurt timp, mai multe echipaje de la pompieri, pirotehniști, polițiști, dar si echipaje de prim ajutor au ajuns la locul apelului.

ADVERTISEMENT

Autoritățile au decis ca toate persoanele să fie evacuate din clădire. Vorbim despre cei cazați, dar și despre personalul care lucra în hotel.

Alertă cu bombă la un hotel din Iași. Mai mulți oameni, evacuați

Apelul care a pus pe jar autoritățile a fost dat în jurul prânzului. O persoană a sunat la 112 și a anunțat că la hotelul respectiv ar putea exista o bombă. Pirotehniștii au ajuns la fața locului, iar oamenii au fost evacuați. Traficul din zonă a fost restricționat.

ADVERTISEMENT

”Astăzi (n.r. sâmbătă) în jurul orei 12.35 am fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că într-un hotel din municipiul Iași se află un dispozitiv explozibil.

La fața locului s-au deplasat polițiști, pompieri și jandarmi, procedându-se la delimitarea zonei respective și desfășurarea activităților specifice.

ADVERTISEMENT

Polițiștii pirotehniști efectuează controlul pirotehnic pentru identificarea presupusului dispozitiv explozibil și continuă verificările pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a transmis IPJ Iași, potrivit Bzi.

ADVERTISEMENT
Tags: