Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Mitriță, out din lotul naționalei la dubla cu Israel și Kosovo?! Lupu: “Nu vrea să strice grupul”

Urmează ca Edi Iordănescu să anunțe lotul naționalei României pentru dubla cu Israel și Kosovo. Alex Mitriță poate să fie lăsat acasă.
01.09.2023 | 14:16
Mitrita out din lotul nationalei la dubla cu Israel si Kosovo Lupu Nu vrea sa strice grupul
Urmează ca Edi Iordănescu să anunțe lotul naționalei României pentru dubla cu Israel și Kosovo. Alex Mitriță poate să fie lăsat acasă.
ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu se pregătește să anunțe lotul naționalei României pentru dubla cu Israel și Kosovo. Până atunci, analiștii de la FANATIK SUPERLIGA au discutat despre jucătorii pe care Edi Iordănescu îi va chema la echipă sau pe care îi va lăsa acasă.

Mitriță, out din lotul naționalei pentru dubla cu Israel și Kosovo

La FANATIK SUPERLIGA, Dănuț Lupu a vorbit despre lotul naționalei pentru dubla cu Israel și Kosovo. Legenda lui Dinamo este de părere că Edi Iordănescu nu îl va convoca pe Alex Mitriță. Lupu preferă ca România să se califice la Euro, decât să joace un fotbal spectaculos.

ADVERTISEMENT

“Eu nu cred că îl va chema pe Mitriță la lot. Eu zic că 99.9% îi va chema pe cei care au fost și ultima dată. Fiindcă a reușit să formeze, cât de cât, o liniște acolo și un grup, pe care nu vrea să îl strice. Eu prefer să jucăm prost, dar să câștigăm cu 1-0.

Important este să ajungem la European, pe mine asta mă interesează. Decât să jucăm frumos, spectaculos și să nu batem pe nimeni. Pentru că dacă ajungem la Euro, jucătorii români vor începe să aibă din nou încredere în forțele lor.”, a declarat Dănuț Lupu.

ADVERTISEMENT

Lupu, despre generația U21: “Câți sunt la națională?”

Dănuț Lupu a explicat și motivul pentru care generația de U21, care a participat la Europeanul din Italia, nu face parte din lotul României. Majoritatea jucătorilor au rămas în România, unde au avut parte de multe piedici în creșterea lor fotbalistică.

“Câți din generația aceea de U21 joacă acum pe la echipa națională sau pe la vreo echipă bună în Europa? Dar știi de ce, pentru că și majoritatea care au rămas în România, nimeni nu îi forțează și nimeni nu le dă încredere. 

ADVERTISEMENT

Sunt echipe de liga a treia, care nu merg în cantonamente că nu au bani. Jucătorii tineri de acolo vin. Dacă ei la 19 ani nu au făcut un cantonament, cum vrei să fie pregătiți. La liga a doua sunt echipe care merg în cantonament și nu pot să stea mai mult de o săptămână. Sunt echipe care vor să facă două antrenamente pe zi și nu au unde să îi țină pe jucători între antrenamente. Că fac 3 ore doar pe drum. Nu au condiții să poată face asta.

E de admirat pe undeva ce a făcut Burcă. Pleacă de dimineață și merg la Săftica. Noroc că mai au jumătate de bază și stau acolo. Sunt cheltuieli, dar câte echipe au baza lor din SuperLiga.”, a spus Dănuț Lupu, la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Grupul, mai important la echipa națională decât rezultatele

În finalul discuției, Dănuț Lupu a susținut că grupul este mult mai important decât rezultatele la echipa națională: “La echipa națională s-a ajuns într-un punct, unde este mai important grupul decât rezultatul. Pentru că nu avem un jucător la echipa națională care să facă diferența. Un colectiv care nu are jucători de valoare, uniți pot face ceva. Jucătorii care pot face diferența sunt și capricioși. Dar noi oricum nu avem.”

FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI este în direct în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30, pe site-ul nostru. Emisiunea va fi în premieră de la ora 17:30 și pe canalul de YouTube, dar și pe pagina de Facebook.

Despre Alex Mitriță la naționala României

ADVERTISEMENT