News

Alexandru Cumpănașu face noi dezvăluiri. Ce complici ar fi avut Gheorghe Dincă

08.08.2019 | 11:46
Alexandru Cumpanasu face noi dezvaluiri Ce complici ar fi avut Gheorghe Dinca

Cazul crimelor petrecute recent la Caracal, unde două fete de 15, respectiv 18 ani au fost răpite, violate și ulterior ucise de Gheorghe Dincă, un fost mecanic auto din oraș, este departe de a se fi încheiat. Ba mai mult, ies la iveală noi detalii incredibile dezvăluite chiar de Alexandru Cumpănașu, unchiul uneia dintre victime, care susține că monstrul nu ar fi acționat de unul singur.

Alexandru Cumpănașu sare la atac. Susține că Gheorghe Dincă are complici

Într-un interviu acordat recent, actualul președinte al Coaliției Naționale pentru Modernizarea României ridică mari semne de întrebare în privința teoriei lupului singuratic pe care criminalul o livrează anchetatorilor, mai ales că în imaginile surprinse de camerele de supraveghere chiar în timp ce Alexandra Măceșanu suna la numărul de urgență 112, se poate observa că Dincă se afla la mare distanță de casa în care era captivă tânăra. În plus, criminalul nu ar fi putut ajunge în timp util pentru a o ucide pe adolescenta de 15 ani la ora la care susține că a comis gestul necugetat.

Acum vă pot spune următorul lucru: Dincolo de înregistrări avem nişte evidenţe: În 40 de minute monstrul ăsta nu avea cum să se ducă. Eu am trăit în Caracal. Ca să mergi de la Dobrosloveni sau de la Caracal unde era el, până la Slatina sau Craiova, să-ţi încarci cartela, să te urci în maşină şi să te întorci îţi ia o oră şi jumătate. Eu am văzut delay-ul de 45 de minute. Cine a intrat în curte? Cine a preluat-o pe Alexandra? Nu pot să vă spun. Dar în acest moment avem atât de multe dileme la care nu s-a răspuns că toată opinia publică îşi pune întrebări cu privire la adevărul pe care-l spune acest monstru. El dirijează ancheta spre criminal în serie, s-a descoperit una, două şi poate a treia, e criminal în serie şi am terminat îl trimitem în judecată pt. că nu mai e nevoie de altceva”, a declarat Alexandru Cumpănașu la România TV.

Alexandru Cumpănașu nu renunță la luptă. Declară război instituțiilor statului român. Sursa foto: stareapresei.ro
Alexandru Cumpănașu nu renunță la luptă. Declară război instituțiilor statului român. Sursa foto: stareapresei.ro

Procurorul și Poliția Română, principalii complici ai criminalului din Caracal

Totodată, unchiul Alexandrei Măceșanu lansează acuzații dure la adresa procurorului care a instrumentat în primă fază acest caz, dar și la adresa Poliției Române, instituție pe care o consideră complice cu Gheorghe Dincă.

Ei bine, eu nu cred că este aşa (n.r. că Gheorghe Dincă a acționat singur). Noi am venit cu zeci de exemple. COMPLICITATEA PROCURORULUI care timp de 19 ore eu nu mai cred în incompetenţă, nu a aplicat niciuna dintre procedurile de identificare a persoanei care ar fi răpit-o pe Alexandra. Avem apoi COMPLICITATEA POLIŢIEI, căutarea Alexandrei prin interlopi. Avem atât de multe motive să ne îndoim de tot ce s-a întîmplat încât în afară de infracţiunea de omor anchetată acum, avem toate motivele şi am cerut în scris procurorului general să se investigheze această reţea, aceste clanuri, aceste reţele din Olt. În cazul Alexandrei mi s-a spus că a fost omorâtă, apoi a venit explicaţia cum că nu, că nu avem o dovadă concretă că a fost în maşina lui. Apoi ni s-a spus că a fost arsă … iar mai târziu că e posibil că nu e posibil, nu mai contează.

Vorbesc cu vărul meu şi-mi spune: m-au pus să recunosc inelul şi lănţişorul fetei luându-l din acel cazan … mi-e greu să mă gândesc la aeste. oribile insturmente. Şi atunci, eu vă întreb: ce a făcut criminalul? A luat întâi bijuteriile şi fetei şi le-a pus acolo şi a îngrădămădit-o şi a ars-o. I le-a dat jos? Şi după aceea le-a aruncat în butoi la urmă, ca să rămână probe irefutabile? Sunt practic singurele probe că ea a fost în incinta acelui monstru,  în casa aia. Păi dacă erau din argint … nu s-au topit? Că vărul meu a găsit întregi bijuteriile, puţin afumate. Deci, ori le-a aruncat acolo, ori e extrem de slab şi nu ştie ce face dar nu pare deloc asta, şi şi-a pus probele Alexandrei acolo. Ori a ars-o direct cu ele şi bijuteriile s-ua topit. Nun are cum să mă convingă cineva”, a mai spus Alexandru Cumpănașu.