Fotbal intern

Amenzile lui Mircea Rednic au băgat spaima în fotbaliștii lui Dinamo! De teama lor, jucătorii aleargă pe rupte în vacanță

31.12.2018 | 20:33
Amenzile lui Mircea Rednic au bagat spaima in fotbalistii lui Dinamo De teama lor jucatorii alearga pe rupte in vacanta

Dezastrul din prima parte a sezonului l-a detereminat pe Mircea Rednic să ia măsuri aspre pentru începutul lui 2019. Antrenorul a stabilit o serie de reguli extrem de clare pentru jucătorii săi în perioada de pauză competițională. De teama amenzilor, fotbaliștii lui Dinamo trag tare în vacanță.

Câțiva dintre ei au un program separat de pregătire, pentru a da jos kilogramele în plus. Dacă nu vor reuși să se prezinte în parametri optimi la pregătire, ei vor fi arși la buzunare.

Mircea Rednic a pregătit amenzile la Dinamo: Zenke “topește” caloriile în Franța!

Antrenorul lui Dinamo nu mai acceptă în 2019 nici o scuză de la elevii săi. Conștient că el își va face lotul și că va avea la dispoziție și o perioadă bună de pregătire, Mircea Rednic vrea ca totul să fie pus la punct la reluarea campionatului. Principalul aspect pe care “Puriul” a avut grijă să îl scoată în evidență încă înaintea plecării în vacanță a jucătorilor săi a fost cel fizic.

Astfel, el a stabilit o serie de reguli stricte în privința greutății. Amenzi usturătoare pentru grași și riscul de a rămâne în afara lotului dacă depășesc o anumită greutate. Concret, cei care au peste două kilograme în plus față de greutatea normală vor fi obligați să achite minimum 500 de euro per kilogram. Apoi, cei care vor cântări cu 5 kilograme mai mult, riscă să fie lăsați în afara lotului!

Pe lângă aceste amenințări de ordin financiar, fotbaliștii au primit și programe individualizate de menținere fizică în perioada sărbătorilor de iarnă. Cum timpul zboară, “câinii” s-au pus deja pe treabă. Unul dintre cei care vrea să demonstreze că este o soluție bună pentru Dinamo este nigerianul Simon Zenke.

 

Simon Zenke aleargă
Simon Zenke se pregătește în vacanța de iarnă la Strasbourg

Acuzat că are câteva kilograme în plus după perioada de inactivitate și chiar ironizat de Basarab Panduru pentru constituția sa fizică, Zenke trage din greu să dea jos surplusul. El se află în vacanță în Franța și s-a filmat în timpul unei alergări de o oră, în care a efectuat peste 12 kilometri și a ars peste 1000 de calorii.

Simon Zenke calorii
Așa arată traseul efectuat de Simon Zenke, mijlocașul lui Dinamo care vrea să scape de kilogramele în plus înainte de reunirea de pe 9 ianuarie

Un alt dinamovist care are grijă să respecte cerința lui Rednic este Mihai Popescu. Fundașul alb-roșilor nu a uitat că este fotbalist profesionist nici în vacanța romantică petrecută alături de iubită în Dubai. Pe lângă activitățile spectaculoase pe care le oferă destinația aleasă, Popescu a băgat “material” pe banda de alergare a luxosului hotel unde a fost cazat.

Mihai Popescu s-a relaxat în Dubai alături de iubită, dar a respectat și programul impus de club pentru a se menține în formă

Programul oficial al lui Dinamo în pauza de iarnă

9 ianuarie: reunirea lotului (Săftica)

10 ianuarie: vizita medicală (INMS)

11-25 ianuarie: stagiu de pregătire centralizată în Turcia (Antalya)

Meciuri amicale

13 ianuarie: DINAMO vs Hajduk Split (Croația)

16 ianuarie: DINAMO vs Sion (Elveția)

20 ianuarie: DINAMO vs Metalurgs Liepaja (Letonia)

23 ianuarie: DINAMO vs Dinamo Moscova (Rusia)