Amna a luat-o pe Ruxi de la Bravo, ai stil drept consilieră de imagine. Cele două foste concurente în reality-show-ul de la Kanal D au devenit extrem de apropiate după terminarea concursului. Acum, Roxana Erdei este nu doar o prietenă bună pentru artistă, ci chiar stilista ei personală.
De când a început colaborarea cu Ruxi, Amna a început să primească tot mai multe aprecieri pentru felul în care se îmbracă.
Schimbarea este una evidentă mai ales în cel mai nou clip pe care l-a lansat, al melodiei „Poate mai târziu”, în care Amna poartă anumite ținute în care nu s-ar fi imaginat niciodată.
Artista a devenit o fană înfocată a perucilor, iar cele bob o prind chiar foarte bine! Cântăreața încearcă mai multe zone stilistice, la sfaturile Roxanei. Putem observa în aparițiile ei mai multe piese vestimentare supradimensionate ori animal printuri, muziciana ieșind într-un mod cool din zona ei de confort.
Fanii cântăreței au comentat noile look-uri pentru scenă și aparițiile publice pe care i le face Ruxi.
„Îmi place melodia. Îmi place cum te-a îmbrăcat Ruxi; Ruxi – foarte mișto stylingul! Chiar te pricepi și continuă să o faci, că o faci bine; Just amazing”, sunt câteva dintre părerile internauților vizavi de munca lui Ruxi.
Relația dintre Amna și Ruxi a fost și pe parcursul concursului de la Kanal D una destul de bună, însă apropierea s-a produs mai mult după ce show-ul s-a încheiat.
Cele două apar des împreună, conform propriilor lor postări de pe Instastory. Nu doar că Ruxi o ajută din punct de vedere vestimentar cu idei, ci este și o amică de nădejde când vine vorba de distracție.
Cele două fete și-au creat o adevărată gașcă. Fetele țin legătura și cu alte foste concurente de la Bravo, ai stil precum Raluca Dumitru, Bella Santiago sau Nicoleta Dragne.