Fotbal intern

Andrei Vochin, editorial tăios despre haosul de la Dinamo: “Lungul drum de la vorbă la faptă al domnului Mircea Rednic!”

09.12.2018 | 16:14
Andrei Vochin editorial taios despre haosul de la Dinamo Lungul drum de la vorba la fapta al domnului Mircea Rednic

După ultimul semieșec al lui Dinamo, 1-1 pe teren neutru cu Hermanstadt, se vede treaba că Mircea Rednic vorbește mai mult decât își poate face echipa să joace. Mai mult și nu neapărat mai bine pentru viitorul clubului. Dar chiar și așa, sunt chestiuni de care trebuie să se țină seama. Una dintre ele este problema terenurilor.

“Nu ştiu dacă e normal să se joace, dar trebuie să creăm condiţii. Să joci pe un teren care era mai mult îngheţat… Nu le poţi cere echipelor să facă spectacol, pentru că nu se poate. În plus, trebuie să ne gândim la siguranţa jucătorilor, pot interveni accidentări grave. Suntem în 2018, ne plângem în urna a patra, o să ajungem în urna a cincea, la condiţiile pe care le oferim jucătorilor”, a spus ”Puriul” după meciul de la Târgu Mureș.

Cum să joci 50 de meciuri în 30 de săptămâni?

După cum am învățat la geografie și constatăm pe piele proprie, România este o țară cu o climă temperat continentală. Asta înseamnă că două dintre cele patru anotimpuri oferă condiții severe de cele mai multe ori. Vara avem caniculă, temperaturi frecvent peste 35 de grade la umbră, iar iarna avem de-a face cu multe grade sub zero. Practic, din 12 luni ale anului, se poate trăi în confort termic doar vreo 7-8.

După cum am învățat la economie, pentru a funcționa, orice intreprindere trebuie să genereze profit. Televiziunile din Romînia achită anual celor 14 cluburi de Liga 1 circa 30 de milioane de euro, dar cere ca ele să joace cam 40 de etape pe sezon. Pentru că societățile doresc bani și din cupele europene, și din Cupa României, iar cei mai buni jucători sunt convocați și la echipele naționale, vitrine pentru ulterioare transferuri, rezultă că trebuie să joci și pe caniculă, și pe îngheț.

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si Dinamo, din etapa a XIX- a a Ligii 1 Betano, disputat pe stadionul Trans-Sil din Targu Mures
Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si Dinamo, din etapa a XIX- a a Ligii 1 Betano, disputat pe stadionul Trans-Sil din Targu Mures

Așa că, pentru a încasa, trebuie să investești. Măcar în terenurile de joc. Să ai nocturnă pentru a juca vara târziu și încălzire în gazon pentru a nu patina iarna. Ambele înseamnă costuri. Diferența între cele două e că dacă nu se dă drumul la curent, la nocturnă, se vede. Adică NU SE VEDE ȘI NU SE POATE JUCA. Și pierzi cu 3-0. La teren înghețat se negociază, ceea ce nu e normal.

Soluția: Omologare cu toleranță zero pentru teren

Așa cum nu mi se pare normal ca Federația să nu se implice și să lase totul la mâna organizatorului competiției, LPF. A fost făcut un prim pas, prin dosarul de licențiere, ca fiecare club să aibă angajat un specialist în terenuri. Următorul ar trebui să fie implicarea unui angajat FRF în comisia de omologare a suprafețelor de joc.

Dar, cel mai important, arbitrul ar trebui să ia decizii radicale și să nu permită startul meciului. E nevoie de unul sau două exemple de acest gen, soldate cu pierderea meciului, pentru ca apoi fiecare teren să arate precul cele de la Ovidiu, Mediaș, Craiova, etc, acolo unde oamenii bagă mâna în buzunar și plătesc curentul pentru degivrare.

Problema din casa lui

Dacă pînă aici Rednic are dreptate, în continuare frazele sale sunt bune pentru Cișmigiu&comp. Nu simpaticul roman al lui Grigore Băjenaru despre viața liceenilor de la ”Lazăr”, ci sporovăiala amatoare a microbiștilor din celebrul parc. Legat tot de infrastructură, nea Mircea nu vorbește decât despre seniori.

Dacă ar fi fost interesat măcar de propriul club ar fi aflat că toți tinerii dinamoviști pe care-i mai folosește, deși îi cam încurcă planurile (vezi declarația lui Târcoveanu tatăl), s-au antrenat tot junioratul pe o jumătate de teren sintetic!!! Ce repere să-ți mai găsești pe teren mare, ce dezvoltare de joc să le ceri cînd ei, timp de 4 ani, n-au dat o pasă mai lungă de 20 de metri decât în meci.

Ping-pong mediatic cu fundașii stânga

Trecând de la teren la jocul propriu-zis de la Târgu Mureș, Rednic a strâmbat rău drumul de la declarații la fapte și înapoi. Ne-a anunțat că Popovici e primul exclus din lot, că s-a lămurit că n-are omul nicio treabă, dar sâmbătă a început cu el. Iar după meci a declarat că Olteanu nu-i dă siguranță. Doi răpuși dintr-un foc, unul pentru meciul cu Sibiul, că Petrescu a marcat de lângă el, celălalt se pregătește de etapa viitoare. Halal pedagogie!

Între timp, tehnicianul-manager a căutat soluții pe acel post în afara țării, evident. L-a găsit pe Naser Aliji, un albanez cu pașaport elvețian. Circa 25 de ani și aproximativ accidentat. A venit, a semnat, o fi încasat, iar acum e în Elveția la tratament. Curios e că nu e singurul în această situație. Gregory Tade, sărit de 32 de anișori, a fost vânturat suporterilor, a semnat, a jucat un amical și am aflat că s-a accidentat. Nici o știre despre vreo vizită medicală. Așa cum s-a întâmplat până la urmă cu Abdel Diarra, un ivorian de 23 de ani declarați la el în țară, care n-a mai semnat după ce presa l-a informat pe manager că, în urmă cu ceva timp, fundașul de culoare căzuse subit pe teren în timpul unui meci în Suedia, nu la Malmo sau AIK, ci la renumita echipă Syrianska.

Mircea Rednic in meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si Dinamo, din etapa a XIX- a a Ligii 1 Betano, disputat pe stadionul Trans-Sil din Targu Mures, sambata, 8 decembrie
Mircea Rednic in meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si Dinamo, din etapa a XIX- a a Ligii 1 Betano, disputat pe stadionul Trans-Sil din Targu Mures, sambata, 8 decembrie

De ce ieftin și bun, când poți accidentat și scump?

Apropo de fundaș stânga, mai pe aici prin Ilfov, la Clinceni, joacă de vreo doi-trei ani un băiat, Dobrescu, poreclit ”Doctorul”, după profesia tatălui. Fundaș stânga. Echipa lui, Academica Clinceni, e pe loc de promovare în Liga 1, având a doua apărare din campionat. În plus, după ce și-a făcut treaba în defensivă, sus-numitul a dăruit masa, doar în acest sezon, cu 4 goluri și 8 pase de gol.

E adevărat că e pus în valoare de cel mai bun fotbalist al ultimelor sezoane din Liga secundă, Bogdan Barbu, cu care joacă împreună de ani buni. Acesta din urmă, mijlocaș central, e fabrică de goluri, date sau produse. Doar în acest tur a marcat de 6 ori și a oferit nu mai puțin de 18 pase de gol!!!

26 din cele 41 de goluri marcate de Clinceni în această toamnă au fost produse de cuplul Dobrescu – Barbu

Deși au produs 63% din reușitele unei echipe ce aspiră la promovare, cei doi fotbaliști nu sunt interesanți pentru echipele de Liga 1. Cu atât mai puțin pentru Dinamo-ul lui Rednic. Oamenii au coloană vertebrală, vin din familii bune, nu participă la jocuri de culise, nu împart comisioane, nu leșină pe teren, nu se accidentează (au 90% meciuri jucate în ultimii 2 ani). Ei joacă fotbal! Dacă sunt proști, așa le trebuie, să rămână și la 26 de ani tot în Liga 2!!!

Atac după atac la colegii de breaslă

Înapoi la declarațiile lui Rednic! Într-o lună și jumătate de când s-a întors în țară (ca s-o salveze pe Dinamo, evident, nu că n-ar avea căutare în alte părți!), tehnicianul a luat în răspăr pe mai toată lumea. S-a luat de Dică, pentru că n-are licența Pro, deși o avea. Lui Șumudică i-a zis ”Șumibet”, cu trimitere la pasiunea lui pentru pariuri, vorbe venite cam în același timp cu declarația unui anume domn Roland Duchatelet, fost președinte la Standard Liege, care a spus, ”cu subiect și predicat”, că Mosucron s-a salvat de la retrogradare trucând meciuri în sezonul 16-17, când echipa era antrenată de Rednic.

Pe Bratu l-a acuzat de campania de achiziții, subliniind că Mediașul are jucători mai buni ca Dinamo, deși ei eu fost propuși, dar refuzați de fostul antrenor. Etern îndrăgostit de fotbaliștii străini și purtători de comision ai altora, nea Mircea a afirmat chiar și după meciul cu Sibiul că ar fi dorit și el să aibă un vârf ca Tsomou, ”care să țină de minge”. Aici însă a aruncat bila fierbinte fix în peretele din fața lui. Păi, bine, bre, dar ce, Montini nu e bun, că doar mata l-ai adus?

Erou de televiziune? Zău, nu merită!

Pentru astfel de declarații, Mircea Rednic e extrem de iubit de presă. Jurnaliștii nu sunt interesați de puncte în clasament, ci de trafic, de vizualizări, de ”unici”, iar un astfel de personaj, cu verb, cu umor, cu disponibilitate la dialog e mană cerească. Ce dacă echipa lui nu bate decât pe Voluntari, în prelungiri, din penalty! Ce dacă nu mai prinde play-offul, cum a promis! Ce dacă e la un pas s-o ducă pe Dinamo spre un minim istoric.

Pentru ce face, el are oricând un loc asigurat într-un studio de televiziune. Doar că acolo, nea Mircea, o apariție cât un meci de 90 de minute nu face mai mult de 100 de euro! E adevărat, întregi, pentru că la banii ăștia, ziariștii nu sunt interesanți pentru impresari. În vreme ce la Dinamo, matale ai luat sau ai de luat pentru cele 9 meciuri de până acum vreo 20.000 de euro salalriu. Adică peste 2.000 de euro pe meci! Curați, fără comisioane! Păi, merită să schimbi meseria?

  • 16 puncte a adunat Rednic în 2018 le cele 3 echipe antrenate (3 la Mouscorn, 4 la Al Faisaly, 9 la Dinamo), în 19 meciuri. Medie de 0,84 puncte pe meci
  • 35 de puncte a adunat Șumudică în 2018 la cele două echipe antrenate (17 la Shabab, 18 la Kayserispor), în 28 de jocuri. Medie de 1,25 puncte pe meci
  • 56 de puncte a adunat Bratu în 2018 la cele două echipe antrenate (44 la Dinamo, 12 la Aerostar Bacău) în 32 de jocuri. Medie de 1,75 puncte pe meci
  • 82 de puncte a adunat Dică în 2018 la FCSB în 42 de meciuri. Medie de 1,95 puncte pe meci