News

ANM a emis un nou cod galben de caniculă. Valul de căldură sufocă România

Canicula persistă în mai multe zone ale țării. Până când va mai ține valul de căldură sufocant, anunțul specialiștilor ANM.
04.08.2023 | 10:38
ANM a emis un nou cod galben de canicula Valul de caldura sufoca Romania
ANM a emis un nou cod galben de caniculă. colaj Fanatik/ sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

ANM a emis un nou cod galben de caniculă. Nu scăpăm de temperaturile sufocante nici în următoarele 24 de ore, potrivit meteorologilor. Specialiștii ANM au prelungit atenționarea privind valul de căldură și disconfort termic ridicat.

ANM a emis un nou cod galben de caniculă

Astfel, canicula se va menține și sâmbătă, 5 august, în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Oltenia, Muntenia și sud-estul Moldovei. În aceste zone, temperaturile vor ajunge și la 37 de grade.

ADVERTISEMENT

„Va fi caniculă, disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade”, a informat ANM.

Totodată, reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie adaugă faptul că începând din a doua parte a zilei de sâmbătă, vremea va deveni instabilă în vestul și sud-vestul țării.

ADVERTISEMENT

Amintim că vineri, valul de căldură de extinde în toată țara. Este în vigoare un cod galben de caniculă pentru toate zonele de câmpie și de podiș. „Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 20 de grade”, anunța ANM.

Tot astăzi, Crișana, Banatul, jumătatea de sud a Olteniei și a Munteniei se află sub cod portocaliu de caniculă. Valorile maxime vor fi de 39 și chiar 41 de grade. Minimele se vor situa între 19 și 25 de grade.

ADVERTISEMENT

Atenționare nowcasting în județele Constanța și Tulcea

De asemenea, zona litoralului se află sub atenționare nowcasting până la ora 11:00, în urma unui fenomen rar întâlnit. Este vorba de ceața densă care a afectat vizibilitatea considerabil în mai multe localități din Dobrogea.

„Se vor semnala pe alocuri ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m.”, au informat, vineri dimineața, reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.

ADVERTISEMENT

Sunt vizate următoarele zone: Județul Constanța, localitățile Constanța, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Limanu, Albești, Pecineaga, Istria, Săcele, Costinești, Mangalia.

Județul Constanta: Constanța, Năvodari, Ovidiu, Murfatlar, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Cogealac, Negru Vodă, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Poarta Albă, Limanu, Albești, Mihai Viteazu, Amzacea, Pecineaga, Istria, Mereni, Săcele, Costinești, Comana, Bărăganu, Fântânele, Grădina, Mangalia;
Județul Tulcea: Sarichioi, Jurilovca, Baia, Ceamurlia de Jos, potrivit ANM.

ADVERTISEMENT