News

ANM, avertizări cod portocaliu și cod galben de furtuni și caniculă. Vijelii puternice și grindină de mari dimensiuni

ANM a emis noi avertizări cod portocaliu și cod galben de furtuni violente și caniculă. Sunt anunțate vijelii puternice și grindină de mari dimensiuni.
25.06.2021 | 10:20
ANM avertizari cod portocaliu si cod galben de furtuni si canicula Vijelii puternice si grindina de mari dimensiuni
ADVERTISEMENT

Final de săptămână cu vreme extremă în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări cod portocaliu și cod galben de furtuni violente și caniculă.

ANM, avertizări cod portocaliu și cod galben de furtuni violente și caniculă

Frontul atmosferic de instabilitate care a afectat zone extinse din centrul Europei ajunge, vineri, și în România. Din 25 iunie, ora 14:00, până pe 26 iunie, ora 06:00, un cod portocaliu vizează majoritatea regiunilor.

ADVERTISEMENT

În această perioadă, în Maramureș, Transilvania, Oltenia, Banat, Crișana, vestul și nordul Munteniei și al Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată.

Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…100 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină de medii și mari dimensiuni.

ADVERTISEMENT

Aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35…50 l/mp și izolat, îndeosebi în vest, centru și la munte, 70 l/mp.

ANM, avertizări cod portocaliu și cod galben de furtuni violente și caniculă. Sursa foto: meteoromania.ro

De vineri de la ora 12:00, până sâmbătă la ora 23:00, un cod galben de instabilitate vizează întreaga țară.

ADVERTISEMENT

În intervalul menționat, ANM anunță că instabilitatea atmosferică se va accentua și se va extinde astfel încât în toate regiunile vor fi perioade cu vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 20…40 l/mp.

Cod portocaliu și cod galben de caniculă de la ANM

Un al doilea set de avertizări de la ANM vizează căldura extremă. Au fost emise coduri galben și portocaliu pentru toată țara.

ADVERTISEMENT

Potrivit codului portocaliu, vineri (25 iunie) în Oltenia, Banat, Crișana și în sud-vestul Transilvaniei disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat, va fi caniculă, iar valorile maxime ale temperaturii aerului vor atinge frecvent 35…38 de grade.

Al doilea cod, cel galben, este în vigoare tot în cursul zilei de vineri (25 iunie). Potrivit acestuia, valul de căldură și disconfortul termic vor persista în toată țara.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități și local va fi caniculă.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie anunță că va actualiza prezentul mesaj.

ADVERTISEMENT