Sport

Arabia Saudită vrea să bage bani grei în tenis. Ce super turnee vor să ia șeicii

Arabia Saudită își dorește să aducă în zona Golfului Turneul Campioanelor, dar și o competiție Masters 1000. Se negociază pentru preluarea celor din Miami și Madrid.
03.11.2023 | 19:30
Arabia Saudita vrea sa bage bani grei in tenis Ce super turnee vor sa ia seicii
Turneul Campioanelor s-ar putea juca in Arabia Saudita
ADVERTISEMENT

Turneul Campioanelor s-ar putea juca în viitor în Arabia Saudită. 2024 este anul în care arabii își doresc să aducă competiția în zona Golfului. Acesta este doar începutul. Arabia Saudită face lobby pentru a cumpăra un turneu ATP 1000.

Arabii își doresc un turneu ATP 1000

“Încerc să-l conving pe Andrea Gaudenzi (n.r. președintele ATP), pentru că tenisul nu este ca alte sporturi. Arabia Saudită poate fi o piață atractivă. Nu există nicio teamă că Arabia Saudită va crea un circuit paralel, ca în golf.

ADVERTISEMENT

Și sper că Mastersul 1000 pe care ATP-ul îl va da arabilor, în ianuarie 2025, să poată fi combinat cu un turneu WTA din aceeași categorie. Sezonul va începe de acolo. Va fi o revoluție, desigur”, a spus președintele Federației Italiene de Tenis, Angelo Binaghi, pentru Corriere della Sera.

Arabia Saudită intenționează să investească sute de milioane de dolari pentru a obține o licență pentru un turneu ATP 1000, astfel că este posibil ca acest plan să se materializeze rapid. Madridul și Miami sunt sub conducerea companiei IMG, iar acționarii acestora au primit deja o investiție de 400 de milioane de dolari din regiunea Golfului.

ADVERTISEMENT

McEnroe nu crede că este benefică o astfel de colaborare

“Eu nu aș fi luat o asemenea decizie. Nu cred că sportul nostru are nevoie să se mute în Arabia Saudită. Nu cred că vom beneficia de pe urma unei astfel de colaborări și, personal, nu cred că un astfel de parteneriat e benefic”, a spus McEnroe, citat de Punto De Break.

“Desigur că există argumente pro și contra, dar există puține locuri în lume unde pot fi plătite atât de mult femeile. Cred că dacă aranjamentul financiar este corect.

ADVERTISEMENT

Ar trebui să punem în aplicare programe prin care să putem influența situația sportului feminin. Nu aș avea nicio problemă să joc în Arabia Saudită, dacă apar acești factori”, a fost reacția lui Jessica Pegula.

Au existat discuții referitoare la posibilitatea acordării unei a zecea licențe pentru un turneu ATP 1000, care ar fi gestionată de Arabia Saudită. ATP nu privește cu mare entuziasm această idee. Jucătorii sunt deja foarte vocali cu privire la calendarul lor extrem de solicitant.

ADVERTISEMENT

Arabia Saudită speră să pompeze suficienți bani în sportul alb pentru a aduce în zona Golfului cele mai importante nume din tenisul mondial. La fotbal au reușit deja acest lucru. Odată cu venirea lui Cristiano Ronaldo, mai multe nume importante au ales să joace în Arabia Saudită.

ADVERTISEMENT
Tags: