Fotbal international

Arsene Wenger, decorat de un fost star de-al lui Arsenal care a ajuns președintele Liberiei

25.08.2018 | 20:05
Arsene Wenger decorat de un fost star deal lui Arsenal care a ajuns presedintele Liberiei
ADVERTISEMENT

Arsene Wenger a fost decorat de un fost star de-al lui Arsenal, care a ajuns între timp președintele Liberiei. Fostul manager al lui Arsenal a fost decorat de George Weah cu distincția Marelui Cavaler Comandant al Oridnului de Eliberare a Africii, cea mai mare distincție pe care o poate oferi președintele liberian. Ceremonia a avut loc vineri, iar Weah a ales să îl decoreze pe Wenger pentru meritele sale în dezvoltarea fotbalului african, inclusiv pentru aducerea lui Weah în fotbalul european.

Wenger l-a descoperit pe George Weah pe vremea când acesta juca pentru camerunezii de la Tonnerre Yaounde și l-a adus la gruparea franceză AS Monaco în anul 1988. Cariera jucătorului a cunoscut o pantă ascendentă, acesta ajungând să joace la unele dintre cele mai tari cluburi din Europa, printre care AC Milan, PSG și Chelsea. Wenger a primit distincția Marelui Cavaler Comandant al Oridnului de Eliberare a Africii, cea mai mare distincție pe care George Weah o poate acorda. De asemenea, Claude Le Roy, cel care i-a atras pentru prima dată atenția lui Wenger asupra lui Weah, a fost și el decorat cu același merit.

ADVERTISEMENT

“Ai demonstrat că ai capacitatea să fii un profesor când ai revoluționat modul în care sunt urmărite și selectate tinerele talente pe mapamond și mai ales în Africa”, i-a spus Weah lui Wenger în timpul ceremoniei care s-a desfășurt în Monrovia. Mii de spectatori au aplaudat și i-au strigat numele lui Arsene Wenger în timp ce acesta primea medalia în sala stadionului național colorat în roșu, alb și albastru. Și mai mulți au fost cei care au ascultat ceremonia la radio pe stadion, care multă vreme a fost folosit ca adăpost în urma războiului civil care a lovit țara și s-a terminat în urmă cu 15 ani.

Arsene Wenger, decorat de George Weah, care a ajuns președintele Liberiei
Arsene Wenger, decorat de George Weah, care a ajuns președintele Liberiei

Arsene Wenger, decorat de un fost star de-al lui Arsenal care a ajuns președintele Liberiei

În anul 1995, Weah a fost numit Fotbalistul Anului și a câștigat Balonul de Aur, rămânând singurul african care a reușit acest lucru până în prezent. Succesul în fotbal l-a ajutat să își clădească și cariera politică. Modul miraculos în care a ajuns de la jocul cu mingea pe străzile prăfuite ale Monroviei la faima mondială i-au adus susținerea oamenilor din una dintre cele mai sărace țări, a cărei dezvoltare a fost știrbită de un război civil care a durat 14 ani și care a luat sfârșit în 2003. Liberia a fost apoi lovită de Ebola și mii de oameni și-au pierdut viața între 2013 – 2016.

ADVERTISEMENT

Weah a ajuns președintele Liberiei în locul lui Ellen Johnson Sirleaf, câștigător al Premiului Nobel pentru Pace, în urma alegerilor electorale desfășurate după alunecările de teren din 2017. “Cred că Wenger merită distincția. Dacă nu îl descoperea pe Weah în acele zile, nu ar fi ajuns unde este azi”, a fost de părere Cynthia Kollie, o studentă din Liberia. Au fost însă și persoane care nu au fost de acord cu gestul făcut de fostul star de la Arsenal. “Președintele Weah prăpădește cea mai importantă distincție a țării noastre pentru doi antrenori care nu au avut un impact direct asupra fotbalului din Liberia”, a spus Martin Kolle, student activist.

George Weah a câștigat Balonul de Aur
George Weah a câștigat Balonul de Aur