News

Asistenta lui Vela, decorată ilegal de Klaus Iohannis! Legea e clară: Gabriela Cenuşă nu îndeplineşte criteriile pentru a primi distincţia

03.12.2020 | 16:23
Asistenta lui Vela decorata ilegal de Klaus Iohannis Legea e clara Gabriela Cenusa nu indeplineste criteriile pentru a primi distinctia
Asistenta lui Marcel Vela a fost decorată de șeful statului, deși nu îndeplinește condițiile legale. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FANATIK a încercat să descopere cum a fost posibilă decorarea asistentei lui Marcel Vela, în condițiile în care tânăra nu îndeplinește criteriile legale. Mai exact, conform legilor din România, Medalia Națională Pentru Merit se acordă în urma îndeplinirii a mai multe condiții.

O astfel de distincție poate fi oferită cetățenilor români și străini fără studii superioare, pentru a recompensa serviciile importante civile și militare aduse statului român pe timp de pace sau pe timp de război.

ADVERTISEMENT

De remarcat că aceasta este echivalentă ca importanță și se acordă pentru aceleași merite pentru care se oferă și persoanelor cu studii superioare Ordinul Național Pentru Merit.

Ce prevede legea. Articolul încălcat în cazul decorării asistentei ministrului Marcel Vela

Conform articolului 12 din regulamentul privind descrierea și acordarea Medaliei Naționale Pentru Merit din 29.06.2000, decorarea cu Medalia Națională Pentru Merit se poate face numai după îndeplinirea, cu rezultate deosebite, a unor funcții civile și militare timp de cel puțin 5 ani.

ADVERTISEMENT

Mai mult de atât, la articolul 14 este stipulat că pentru merite cu totul deosebite vechimea și stagiile prevăzute anterior din prezentul regulament pot fi reduse cu maximum o treime.

Și totuși, ceva nu se leagă în medalia primită de Gabriela Mădălina Siia Cenușă, asistenta ministrului de interne, Marcel Vela.

ADVERTISEMENT

De când lucra Gabriela Cenușă în aparatul bugetar

Mai ales că, în urma cv-ului pe care aceasta l-a postat pe internet, nu reies deloc anii necesari pentru a fi medaliată de președintele României.

Sursa foto – facebook

De remarcat că tânăra a lucrat ca Sales Specialist & Brand Ambassador la Automobile Bavaria până în septembrie 2015. De acolo a trecut la Nesspreso pe o poziție similară.

ADVERTISEMENT

A urmat Education Manager & Brand Ambassador la Estee Lauder Românie, job pe care l-a părăsit în iulie 2019 atunci când a trecut din sistemul privat în cel de stat.

Acuze dure din partea unui diplomat român la adresa decorării

Și fostul ambasador al țării noastre în Senegal, Ciprian Mihali, a scos în evidență acest fapt. “Din toamna lui 2019, asadar, lucreaza la Ministerul Culturii, iar de sase luni incoace isi pune la dispozitia poporului expertiza la Directia Informare si Relatii Publice din Ministerul Afacerilor Interne.

O cariera exceptionala, din care nu trebuie omis umarul pus alaturi de o colega la proiectul “Politia Animalelor”. Si pentru ca a lucrat “in praf”, este indreptatita sa primeasca la 28 de ani Medalia Nationala pentru Merit clasa a III-a, (…)

(…) care se acorda cetatenilor romani fara studii superioare (da, stim asta, pare a fi fost criteriul decisiv in acest caz), pentru a recompensa serviciile civile aduse statului roman pe timp de pace sau pe timp de razboi”, a notat Mihali pe o rețea de socializare.

A încălcat Marcel Vela regulamentul sau nu?

Diplomatul nu s-a oprit aici – acesta a atras atenția autorităților că, potrivit regulamentului de acordare a distincției pe care a primit-o Gabriela Cenușă Siia, “decorarea cu Medalia Națională Pentru Merit se poate face numai după  5 ani, din care cel mult poate fi scăzută o treime, și cu rezultate deosebite.

“Cu alte cuvinte, in decernarea aceste medalii fie au contat si joburile de la Automobile Bavaria, Nespresso si Estee Lauder (tot respectul pentru ele!), (…)

(…) fie pur si simplu ministrul Vela a decis sa incalce regulamentul de dragul asistentei sale, care se plange ca a stat mult in picioare si a mancat sandviciuri pe holurile institutiei”, a mai scris, fostul ambasador.

Cine este Gabriela Mădălina Siia Cenușă

Gabriela Cenușă Sîia a devenit cunoscută în spațiul public după ce polițistul Marian Godină a criticat în termeni duri decizia președintelui Klaus Iohannis de a o decora cu Ordinul și Medalia Națională pentru Merit.

Deranjată de amploarea pe care a luat-o subiectul, aceasta a încercat să explice pe o rețea de socializare motivele care au dus la o asemenea distincție. Culmea, tânăra a recunoscut  că nu a reușit să termine facultatea deoarece a fost obligată să muncească.

Ea a transmis că nu a știut despre această medalie oferită de Klaus Iohannis până când ministrul Vela a anunțat-o. Ulterior, mesajul acesteia a fost șters.

FANATIK, punct de vedere oficial

De remarcat că FANATIK a solicitat un punct de vedere oficial de la Ministerul Afacerilor Interne legat de documentele care au dus la decorarea Gabrielei Cenușă.

De asemenea, site-ul nostru a cerut și o poziție a instituției despre citeriile pentru care asistenta domnului ministru Marcel Vela a fost propusă pentru această decorație.

ADVERTISEMENT