Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Atac dur la adresa lui Ionuț Lupescu: “Îmi doresc să îl toace și să piardă campionatul!”

Adrian Porumboiu nu-l uită și nu-l iartă pe Ionuț Lupescu, actualmente oficial al CS Dinamo, pentru un episod petrecut acum 12 ani.
20.10.2023 | 11:39
Atac dur la adresa lui Ionut Lupescu Imi doresc sa il toace si sa piarda campionatul
Atac dur la adresa lui Ionuț Lupescu
ADVERTISEMENT

Iubitorii fotbalului din România își vor aduce aminte de acel meci Astra – FC Vaslui din mai 2011, când moldovenii au ieșit definitiv din lupta la titlu după un 1-1 în deplasare la Giurgiu. Un meci cu scandal, arbitrat de tânărul, pe atunci, Istvan Kovacs și un egal care a dus la pierderea titlului de către FC Vaslui.

Atac dur la adresa lui Ionuț Lupescu din partea lui Porumboiu

”Cum vedeți această revenire a lui Ionuț Lupescu, dar la CS Dinamo, nu la FC Dinamo?”, a întrebat Cristi Coste, moderatorul emisiunii Fanatik SuperLiga. ”Mă bucur că a ajuns acolo, îi doresc să aibă parte și el de un arbitru care să stea până la urmă la echipa adversă care joacă el și să-l toace puțin, să piardă un campionat.

ADVERTISEMENT

Mă îndoiesc, ar fi un echilibru și pentru el. Problema care se pune cu Ionuț a fost, au venit cu toții la un meci Astra cu FC Vaslui, ne-au măcelărit. Apropo, era un domn Popa observator, dacă ați mai pomenit, la pauză galeria echipei Oțelul, care venise de la Chiajna, erau în partea spatele porții, apoi au schimbat la pauză, s-au dus din nou în spatele porții. Popa, juristul de la Ligă, care apoi a fost conducător Astra”, a explicat Porumboiu, făcând referire evidentă la karma.

Ce rol a avut, însă, Ionuț Lupescu acel rezultat de egalitate obținut de FC Vaslui pe terenul Astrei? Totul se juca în mai 2011, iar la titlu se luptau FC Vaslui, Poli Timișoara și Oțelul Galați, echipă pregătită de Dorinel Munteanu. Pentru a rămâne în cursă, FC Vaslui avea nevoie disperată de victorie la Astra, și reușea să deschidă scorul prin Mike Temwanjera în prima repriză. Doar că, după un meci nebun, vasluienii au fost egalați în minutul 92, printr-un autogol al portarului Kuciak.

ADVERTISEMENT

Adrian Porumboiu nu l-a iertat niciodată pe Ionuț Lupescu

Viorel Hizo, antrenorul celor de la FC Vaslui, îl desființa atunci pe centralul Kovacs: ”A fost măcel! N-am văzut în viața mea așa ceva! Acum 30 de ani se juca așa pe la Minerul Lupeni, pe la Minerul Vulcani”. Ulterior, peste ani și ani, Adrian Porumboiu a dezvăluit că este convins că Istvan Kovacs a distrus meciul în favoarea Astrei, pentru a încurca pe FC Vaslui.

Motivul? Ar fi primit ordin direct de la FRF, unde Ionuț Lupescu era angajat. Ar fi fost decisivă prietenia dintre Ionuț Lupescu și Dorinel Munteanu, antrenorul Oțelului Galați. Practic, Lupescu și Dorinel Munteanu erau prieteni de când jucau la națională, astfel că sforile au fost trase pentru ca Oțelul să câștige titlul cu orice preț.

ADVERTISEMENT

Fostul mare arbitru internațional Adrian Porumboiu îi acuza atunci pe cei doi că au stat împreună în tribună la meci și au ajuns la arena din Vaslui alături de arbitrul central al partidei, Istvan Kovacs, pe care l-au influențat. ”Cu îngâmfatul ăsta de Kovacs nu ai ce să faci. Îmi amintesc de Astra – FC Vaslui, scor 1-1, când a făcut un jaf. A fost atac în stil bandit! Îi mai trebuia mitralieră și să ia armament din războiul din Ucraina. Venea de acasă de la Lupescu, secretarul general al FRF. Cum să vii la meci cu Lupescu, cu Dorinel (n.r. – Munteanu)? Ce, suntem atât de idioți? Asta s-a întâmplat”, acuza Porumboiu la GSP LIVE.

Fanatik SuperLiga, emisiunea moderată de inegalabilul Horia Ivanovici, este în direct și în exclusivitate pe www.fanatik.ro în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30. Nu uitați! Emisiunea Fanatik SuperLiga se poate vedea live doar pe home page-ul www.fanatik.ro, iar pentru cei care vor să o revadă, sau nu au reușit să o urmărească în direct, aceasta va fi în premieră de la ora 17:30.

ADVERTISEMENT

Premiera Fanatik SuperLiga va fi disponibilă pe canalul de YouTube Fanatik (nu uitați să dați LIKE şi SUBSCRIBE la notificări pentru a fi notificat când porneşte premiera emisiunii), precum și pe pagina Facebook Horia Ivanovici Oficial (nu uitați să dați LIKE şi URMĂREŞTE pentru a fi notificat când porneşte premiera emisiunii), dar și pe pagina de Facebook Fanatik (nu uitați să dați LIKE si URMAREŞTE pentru a fi notificat).

Atac dur la adresa lui Lupescu

ADVERTISEMENT