Așa cum era de așteptat, la partida dintre România și Israel nu au lipsit incidentele din tribune, iar Jandarmeria Română a fost nevoită să aplice o serie de sancțiuni preliminare. Una dintre acestea pentru trafic și consum de droguri, dar au fost și suporteri care au primit interzis la competițiile sportive pentru 6 luni.
„A fost constatat și întocmit un act de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
De asemenea, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.960 de lei, astfel:
Totodată, au fost aplicate 4 sancțiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de 6 luni.
În continuare se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”, se arată în comunicatul emis de Jandarmerie.
România – Israel, meci contând pentru preliminariile Euro 2024, s-a jucat cu tribunele pline. Conform datelor oficiale furnizate de organizatori, la partidă au asistat 49.193 de spectatori.
Cunoscuși ca mari patrioți și naționaliști, ultrașii de la „Uniți sub tricolor” și de la „Honor Et Patria” au afișat în repriza secundă a meciului cu Israel un banner prin care faceau apel la unitatea națională. „România mai presus de toate / Unitatea națională o necesitată”, este mesajul suporterilor de la Peluza Sud.
Apoi, ei au continuat „războiul” cu organele Statului, care pregătesc măsuri dure împotriva ultrașilor: „Într-un stat care legalizează corupția și crimele, luptăm contra represiunii păstrând aceleași… GÂNDURI LIBERE”, este un alt mesaj afișat de fani. După care, au aprins din nou torțele.
Ultrașii români de la „Uniți sub tricolor” și de la „Honor Et Patria” continuă să provoace probleme la partidele echipei naționale. Imediat după golul marcat de Alibec în minutul 28, ei au aprins câteva torțe în Peluza Sud. Din fericire nu s-a întâmplat nimic grav, iar arbitrul sloven Slavko Vincic nu a fost nevoit să întrerupă jocul.
Datorită celor peste 16.500 de tricouri oferite suporterilor de la Tribuna II, această zonă a arenei a fost o adevărată maree galbenă. La câteva minute de la startul partidei, și-a făcut apariția un tricou imens, de aceeași culoare, cu mesajul „Fotbalul ne unește!”.
România joacă sâmbătă seara, pe „Arena Națională” din București, un meci deosebit de important în preliminariile Euro 2024. Adversara „tricolorilor” va fi naționala Israelului, una dintre principalele contracandidate la calificarea la turneul final ce va avea loc anul viitor în Germania.
Fiind vorba despre un meci de o asemenea anvergură, care ar putea lămuri în mare măsură calculele calificării, nu e de mirare că interesul în jurul partidei a fost unul imens. Cele 48.000 de bilete puse în vânzare de FRF s-au epuizat ca pâinea caldă, fiind foarte aproape să asistăm la un sold-out.
Fanii „tricolorilor” au luat cu asalt „Arena Naționale” cu câteva ore înainte de startul partidei, programat pentru 21:45. Porțile s-au deschis la 19:45, iar la 21:00 erau deja peste 25.000 de oameni în tribune așteptând nerăbdători începerea partidei.
Au fost si ceva probleme la intrare, accesul pe unele porți s-a făcut cu dificultate din cauza cozilor. Sunt câteva mii de spectatori care așteaptă să intre pe la intrările principale, după care pot trece de filtrele de securitate pentru a-și ocupa locul pe stadion.
Iar ca totul să fie perfect, spectatorii de la tribuna a doua au avut parte de o mare surpriză din FRF. 16.500 de tricouri galbene au fost pregătite pentru cei care vor lua loc în această parte a stadionului, luând naștere astfel un adevărat „vulcan” galben menit să-i poarte pe „tricolori” la turneul final al Euro 2024.
Pe măsură ce ora de începere a meciului se apropia, atmosfera devenea din ce în ce mai încinsă, iar totul a culminat în momentul în care echipele s-au aliniat la centrul terenului pentru intonarea celor două imnuri.
Ultrasii prezenți la Peluza Sud a Arenei Naționale au pregătit o coregrfaie de excepție, iar în momentul în care au dezvăluit-o tututor celor prezenți li s-a făcut pielea de găină.
În timp ce cei peste 45.000 de spectatori cântau cu toate puterile „Deșteaptă-te române!”, ultrașii de la „Uniți sub tricolor” și de la „Honor Et Patria” au arborat la peluză un imens steag tricolor, cu un mesaj impresionant: „România / Țara mea de glorii / Țara mea dor!”.
Din păcate, momentul superb creat de ultrașii prezenți la Peluza Sud a fost umbrit de un altul, care ne-ar putea aduce o suspendare drastică din partea forului european.
La puține momente de la startul partidei, lângă bannerul cu „Țara mea de glorii”, câțiva fani au arborat două drapele ale Palestinei, un gest provocator la adresa Israelului, ținând cont de conflictul existent între cele două națiuni. Cele două steaguri palestiniene au fost însă retrase destul de rapid, la doar câteva minute după ce au fost expuse în tribune.
Naționala Israelului a fost susținută de circa 1.000 de suporteri la meciul de pe „Arena Națională”. Cei mai mulți dintre ei au stat la Peluza Nord, unde au ocupat un sector întreg, însă au fost și câteva sute care și-au luat tichete la Tribuna I sau la oficială. Optimiști din cale afară, înainte de joc au făcut spectacol la intrarea în stadion, unde au dansat și au cântat.