Sport

Valentin Țicu a primit verdictul după recurs! Revine pe teren imediat

A venit verdictul după recurs pentru Valentin Ţicu. Suspendarea a fost redusă de la 16 la 8 etape şi fundaşul poate reveni pe teren vineri în Petrolul - Botoşani.
23.11.2023 | 17:56
Valentin Ticu a primit verdictul dupa recurs Revine pe teren imediat
Valentin Țicu urmează să-și primească pedeapsa după ce l-a accidentat teribil pe Dragoș Iancu. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT
23-11-2023
16:01

Valentin Ţicu revine pe teren! I-au înjumătăţit suspendarea la recurs

Valentin Ţicu a primit veşti bune după recurs. Comisia a înjumătăţit suspendarea de 16 etape, după ce l-a accidentat grav pe Dragoş Iancu. Cum cele opt etape de suspendare au trecut, Ţicu poate reveni pe gazon.

Fundaşul dreapta poate evolua în meciul dintre Petrolul şi Botoşani, programat vineri, de la ora 20:30. Căpitanul ploieştenilor a stat două luni pe bară după ce l-a accidentat pe Dragoş Iancu în meciul Petrolul – Hermannstadt. 

18-10-2023
11:47

Valentin Țicu, suspendat 16 etape de Comisia de Disciplină

Valentin Țicu, jucătorul Petrolului care i-a provocat o accidentare horror lui Dragoș Iancu în meciul cu Hermannstadt, și-a aflat pedeapsa. Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat nu mai puțin de 16 etape și l-a amendat cu suma de 10.000 de lei, anunță Digisport.

Dacă această decizie nu va fi întoarsă la Comisia de Apel și suspendarea nu va fi redusă substanțial, anul fotbalistic 2023 este încheiat pentru Valentin Țicu.

El a stat deja 3 meciuri, dar până la finalul anului mai sunt de disputat 9 etape din SuperLiga și două din Cupa Românie. La un calcul simplu, va rata și primele două partide ale Petrolului din 2024.

04-10-2023
13:11

Decizia în cazul lui Valentin Țicu rămâne în pronunțare

Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal s-a întrunit miercuri, 4 octombrie 2023, iar pe ordinea de zi s-a regăsit și o decizie în privința lui Valentin Țicu. 

Fundașul Petrolului a fost eliminat în startul partidei Petrolul – Hermannstadt, scor 0-0, pentru o intrare dură asupra lui Dragoș Iancu. În urma intervenției, fotbalistul lui Hermannstadt s-a ales cu fractură de peroneu, maleolă și ligamente la piciorul stâng. 

Conform anunțului făcut de Liga Profesionistă de Fotbal, cazul a fost judecat, însă decizia a rămas în pronunțare. „ACS Petrolul 52 vs. AFC Hermannstadt – Eliminare Țicu Constantin Valentin (ACS Petrolul 52) – În pronunțare”, se arată pe site-ul LPF

Valentin Țicu l-a accidentat „horror” pe Dragoș Iancu în startul meciului Petrolul Ploiești – Hermannstadt, scor 0-0, în etapa cu numărul 10 din SuperLiga. Fundașul „lupilor galbeni” l-a prins cu piciorul în pământ pe tânărul fotbalist al sibienilor care s-a ales cu fractură de peroneu, maleolă și ligamentele gleznei.

Azi e așteptat un verdict în cazul lui Valentin Țicu care l-a accidentat teribil pe Dragoș Iancu

Dragoș Iancu a fost transporat de urgență la Spitaluj Județean din Ploiești, după care a fost supus unei intervenții chirurgicale la un spital din București. Operația a durat peste patru ore, iar în ultima zi din septembrie, fotbalistul care a împlinit recent vârsta de 21 de ani a fost externat din spital.

ADVERTISEMENT

Iancu va începe recuperarea alături de Ovidiu Kurti de la FCSB. Inițial, Valentin Țicu a primit cartonașul galben din partea lui Marian Barbu, însă după ce a sesizat gravitatea accidentării, „centralul” i-a arătat direct cartonașul roșu fotbalistului de la naționala României U21.

În anunțul făcut pe 27 septembrie, Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat că sancțiunea în cazul lui Valentin Țicu a fost amânată pentru data de miercuri, 4 octombrie. Verdictul va fi dat de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal.

ADVERTISEMENT

Dragoș Iancu, optimist după accidentare: „Vreau să încep recuperarea cât mai repede”

Dragoș Iancu a intervenit telefonic la FANATIK SUPERLIGA chiar în ziua în care fotbalistul a împlinit vârsta de 21 ani. Fotbalistul sibienilor, care a marcat primul gol în campionat pentru Hermannstadt chiar în actuala stagiune, vrea să revină cât mai repede pe teren.

„Altfel trece timpul. Vreau să încep recuperarea cât mai repede. Părinţii mei au fost primii care m-au sunat, cu fratele meu. Sunt puţin obosit şi trist. Nu prea am dormit azi noapte.

ADVERTISEMENT

Normal că nu îmi place cum e situaţia, dar asta este. Nici nu vreau să mă gândesc ce a fost în sufletul părinţilor când au văzut faza la televizor. După ce am ajuns la spital, am apucat să vorbesc cu ei.

Mama era cea mai afectată. Plângea. Mi-au transmis părinţii să fiu tare şi o să mergem înainte. Operaţia n-a fost uşoară, totul merge spre bine. Sper ca în trei luni şi jumătate sau patru, să pot reveni pe teren”, a declarat Dragoș Iancu.

ADVERTISEMENT

Câte etape riscă să stea pe bară Valentin Țicu

Accidentarea lui Dragoș Iancu a fost în mare parte similară cu accidentarea suferită de Elvir Koljic în urmă cu aproximativ trei ani. Atacantul a fost accidentat grav de Ovidiu Mihalache în meciul Universitatea Craiova – Poli Iași 1-0.

În urma intervenției dure, Koljic s-a ales cu fractură de peroneu. Ulterior, Ovidiu Mihalache a fost suspendat 8 etape, după care sancțiunea a fost redusă la 6 etape. Totodată, Ovidiu Mihalache a fost amendat cu 5.000 de lei.

ADVERTISEMENT