News

Bărbat mort în Timiș, în timp ce lucra la canalizare. Un mal de pământ l-a îngropat de viu

Sfârșit tragic pentru un muncitor care lucra la sistemul de canalizare. Bărbatul de 43 de ani a fost prins sub un mal de pământ.
07.09.2023 | 15:23
Barbat mort in Timis in timp ce lucra la canalizare Un mal de pamant la ingropat de viu
Bărbat mort în Timiș, în timp ce lucra la canalizare. Foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Bărbat mort în Timiș, în timp ce lucra la canalizare. Tragedia s-a produs, joi, în localitatea Bacova. Inițial, doi muncitori au fost înghițiți de malul de pământ care s-a prăbușit peste ei.

Bărbat mort în Timiș, în timp ce lucra la canalizare

Colegii celor doi au reușit să îl scoată pe unul dintre aceștia, notează Opinia Timișoarei. Din nefericire, pentru celălalt bărbat, în vârstă de 43 de ani, nu au putut face nimic, el aflându-se la o adâncime de aproximativ trei metri.

ADVERTISEMENT

Oamenii au sunat de urgență la 112, solicitând sprijinul pompierilor. În zona respectivă au ajuns reprezentanți ISU cu două autospeciale de intervenție, două buldoexcavatoare, dar și un container multirisc.

După câteva zeci de minute, pompierii au reușit să ajungă la muncitorul care se afla blocat sub pământul surpat. Din nefericire, eforturile salvatorilor au fost în zadar, bărbatul fiind decedat.

ADVERTISEMENT

„Polițiștii Orașului Buziaș au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 43 de ani, ce lucra la o instalație de canalizare pe raza localității Bacova, ar fi fost surprins de un mal de pământ.

Bărbatul a decedat. Polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”, a anunțat, joi, IPJ Timiș.

ADVERTISEMENT

Concomitent cu desfășurarea activităților de cercetare ale polițiștilor, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) face verificări. Urmează să se stabilească dacă s-au respectat normele de protecția muncii.

Un tânăr de 27 de ani din Timiș a murit în aceleași condiții

Este al doilea deces care are loc în județul Timiș, în ultimele două luni, în astfel de condiții. În luna iulie, un tânăr de 27 de ani, care lucra la sistemul public de canalizare din localitatea Iecea Mare, a sfârșit în același fel.

ADVERTISEMENT

Bărbatul a decedat după ce a fost surprins de un mal de pământ care s-a surpat și a căzut peste el. „Un tânăr în varstă de aproximativ 27 ani a fost degajat de sub pământ. Din nefericire, medicul de pe ambulanța SMURD a declarat decesul victimei”, anunța ISU la vremea respectivă.

ADVERTISEMENT
Tags: