News

Bărbat mort la Vatra Dornei după ce jandarmii i-au dat cu spray lacrimogen! Acesta era acuzat de pedofilie. Video

20.07.2019 | 13:36
Barbat mort la Vatra Dornei dupa ce jandarmii iau dat cu spray lacrimogen Acesta era acuzat de pedofilie Video

Bărbat mort la Vatra Dornei după ce jandarmii i-au dat cu spray lacrimogen direct în față de la doar câțiva cm, deși procedura legală spune clar că este interzis lucrul acesta de la o distanță mai mică de 1,5 metri. În vârstă de 50 de ani, acesta a ajuns la spital după ce inițial a intrat în comă în urma unei intervenţii a jandarmilor. Bărbatul era acuzat de pedofilie. Un părinte s-a plâns oamenilor legii că acesta ar fi încercat să agreseze o copilă la un spectacol folcloric din oraş.

Bărbat mort la Vatra Dornei după ce jandarmii i-au dat cu spray lacrimogen!

Scos din mulțime, bărbatul a refuzat să se legitimeze și a devenit agresiv. A fost imobilizat cu greu de jandarmi, care i-au pulverizat în faţă spray paralizant. Imediat după intervenție, bărbatul a leșinat și a ajuns în comă profundă la spitalul din Suceava. Întreaga întâmplare a pornit după ce tatăl unei fete de 12 ani a cerut ajutorul jandarmilor și l-a reclamat pe acesta că a atins-o indecent pe copilă.

„Echipajul de jandarmerie s-a deplasat în zona indicată, a identificat persoana în cauză şi i-a solicitat acesteia să se deplaseze în afara zonei de spectacol, în vederea stabilirii identităţii. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a devenit recalcitrant şi agresiv, jandarmii fiind nevoiţi să folosească materialele de intervenţie din dotare.

Bărbatul era acuzat de pedofilie

Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a ajuns în comă la Spitalul din Vatra Dornei. Medicii suspectează că acesta a făcut infarct și au cerut ca acesta să fie transferat la Spitalul din Suceava. La scurt timp, bărbatul şi-a pierdut cunoştinţa, iar jandarmii au solicitat imediat echipajul medical pentru acordarea primului ajutor. Ulterior acesta a decedat”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava.

Unul dintre trecători a filmat întreaga intervenție a jandarmilor. Astfel, pe imagini se vede cum oamenii legii nu reușesc să-l imobilizeze pe bărbat. O femeie jandarm este cea care îi pulverizează în față spray lacrimogen de la o distanță foarte mică.