News

Bătaie ca-n filme pe plajă, la Costinești. Sute de turiști au filmat intervenția forțelor de ordine. Video

Agresorii nu s-au potolit nici în momentul în care au venit forțele de ordine. Prin urmare, polițiștii și jandarmii i-au imobilizat.
15.08.2023 | 19:42
Bataie can filme pe plaja la Costinesti Sute de turisti au filmat interventia fortelor de ordine Video
Bătaie ca-n filme pe plajă, la Costinești. Colaj Fanatik/ Foto Captură Tik Tok thedodjo
ADVERTISEMENT

Bătaie ca-n filme pe plajă, la Costinești, în ultima zi a minivacanței de Sfânta Maria. Un conflict a izbucnit între două găști, iar situația a degenerat. Mai mulți bărbați și-au împărțit pumni și picioare.

Bătaie ca-n filme pe plajă, la Costinești

Martori la eveniment au fost sute de turiști aflați pe plaja din Costinești, acolo unde a avut loc „show-ul”. Potrivit acestora, totul a început după ce câțiva bărbați, care s-ar fi aflat sub influența alcoolului, s-au luat la ceartă cu alte persoane.

ADVERTISEMENT

Ulterior, s-a ajuns la bătaie, astfel că victimele, doi tineri de 19 și 23 de ani, au sunat la 112. La fața locului au ajuns polițiștii din stațiunea Costinești. Însă, agresorii nu s-au potolit nici la venirea forțelor de ordine.

Ba mai mult, respectivii au fost agresivi și cu oamenii legii. Cu aburii alcoolului în cap, bătăușii au prins curaj și i-au amenințat inclusiv pe polițiștii și jandarmii, chemați să aplaneze conflictul dintre grupuri.

ADVERTISEMENT

Prin urmare, cele două patrule mixte care au ajuns la intervenție, formate din polițiști și jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, au fost nevoite să îi imobilizeze pe agresori.

6 bărbați au ajuns la sediul Poliției

Totodată, pe lângă forță, agenții au folosit și gazele lacrimogene, pentru a-i potoli pe indivizi. Este vorba despre șase bărbați. Ulterior, cei în cauză au ajus la sediul poliției pentru a fi audiați.

ADVERTISEMENT

„Către zona indicată s-au deplasat două patrule mixte, formate din polițiști și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța. Au identificat persoanele bănuite, respectiv 6 bărbați.

Aceștia au avut un comportament recalcitrant și agresiv fizic față de polițiști și jandarmi. Le-au adresat și acte de amenințare, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea acestora, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Poliției stațiunii Costinești.”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

ADVERTISEMENT

Cei șase bărbați au ajuns pe mână polițiștilor. În urma incidentului, a fost deschis dosar penal pentru infracțiunile de ultraj, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

ADVERTISEMENT