Life

Bucurie uriașă la Chefi la cuțite! A devenit tată de tripleți, în mare secret!

Cuțitul de aur al lui Sorin Bontea de la Chefi la cuțite a devenit tată de tripleți! FANATIK prezintă informația momentului!
31.08.2023 | 16:02
Bucurie uriasa la Chefi la cutite A devenit tata de tripleti in mare secret
Câțtigătorul Chefi la cuțite 8 a deveni tată de tripleți. Foto: Antena 1/ Instagram. Montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Veste uriașă în familia Chefi la cuțite! Ionuț Belei, unul din cei mai iubiți câștigători, cuțitul de aur al lui Sorin Bontea în sezonul opt, a devenit tată de tripleți!

Ionuț Belei, câștigătorul Chefi la cuțite 8, tată de tripleți

Bucătarul a făcut primele declarații despre bucuria pe care partenera sa i-a oferit-o, atunci când l-a anunțat că îl va face tătic. Ei bine, în exclusivitate pentru FANATIK, Ionuț Belei de la Chefi la cuțite a dezvăluit că nu a venit pe lume un copil, nici doi, ci… trei! Da, ați citit bine! Fostul ”elev” al lui Bontea e tată de tripleți!

ADVERTISEMENT

Contactat de FANATIK pentru a afla câteva detalii despre sarcina iubitei sale, o altă femeie față de cea cu care era cuplat pe vremea când concura la Chefi la cuțite, acesta ne-a surprins cu mărturisirea sa.

„Doar atât pot să dau din casă că sunt tripleți”, este vestea uriașă a lui Ionuț Belei, dezvăluită în exclusivitate pentru FANATIK! De asemenea, din declarațiile făcute de fostul concurent al show-ului de la Antena 1, se pare că partenera acestuia a născut deja,  în mare secret. Inițial, bucătarul a dezvăluit pentru FANATIK că este vorba despre trei bebeluși dintr-un foc. A revenit, apoi, la mesajul nostru precizând că nu vrea să îi afișeze public.

ADVERTISEMENT

Bucătarul de la Chefi la cuțite, decizie fermă privind bebelușii: „Nu vreau să apară în media”

Din această declarație ulterioară reiese că Ionuț Belei și-a strâns deja copilașii în brațe! „Nu îi postez deloc și nu vreau să apară în media. Nu o să dau poze cu ei”, a spus Ionuț Belei. Tăticul vrea să îi protejeze pe micuți, asta în timp ce există destul de mulți părinți care se laudă pe rețelele de socializare cu copiii lor.

Ionuț nu este singurul concurent din ediția sa care se bucură de o familie mărită! Roxana Blenche, situată pe locul doi în finala sezonului pe care Belei l-a câștigat, a devenit de curând mămică.

ADVERTISEMENT

Ionuț Georgel Belei a devenit cunoscut țării prin participarea la Chefi la cuțite, în sezonul 8. Tânărul a gătit atât de bine la preselecții, încât l-a impresionat pe Sorin Bontea. Chef-ul i-a oferit lui Ionuț cuțitul său de aur. Când s-a înscris în competiția gastronomică de la Antena 1, Ionuț venise de două luni din Germania. La nemți și-a șlefuit abilitățile ca maestru bucătar, prin restaurante.

ionuț belei
Ionuț Belei de la Chefi la cuțite, alături de iubita sa. Foto: Instagram

Ionuț Belei a învins-o pe Roxana Blenche în sezonul 8 al emisiunii

Experiența de care a avut parte la Chefi la cuțite a fost una transformatoare pentru bucătarul care și-a făcut mâna în Germania. După ce a aflat că el a câștigat premiul, a ținut să spună că visul lui nu ar fi fost posibil fără Sorin Bontea și întreaga echipă.

ADVERTISEMENT

„Nu știu ce să zic… E cel mai tare premiu din viața mea. E fenomenal. E cel mai tare lucru care mi s-a întâmplat în viață. Chef Sorin, îți mulțumesc din suflet și din inimă că m-ai ales în echipa ta.

Amândoi suntem câștigătorii sezonului 8 și întreaga echipă cu care am lucrat astăzi. Noi toți suntem câștigători. Nu sunt doar eu. Fără ei nu făceam nimic”, spunea Ionuț Belei, la scurtă vreme după ce fusese proclamat câștigător.

ADVERTISEMENT