News

Cabană din județul Neamț, distrusă de un puternic incendiu. Focul ar fi fost pus intenționat

O cabană din județul Neamț a fost distrusă complet de un puternic incendiu, noaptea trecută. Pompierii spun că focul a fost pus intenționat.
02.05.2023 | 10:09
Cabana din judetul Neamt distrusa de un puternic incendiu Focul ar fi fost pus intentionat
Incendiu puternic la o cabană din județul Neamț. Focul ar fi fost pus intenționat. Sursa foto: ziarpiatraneamt.ro / hepta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

O mână criminală a fost la originea unui puternic incendiu produs noaptea trecută la o cabană din județul Neamț. Construcția a fost mistuită în totalitate, în ciuda intervenției pompierilor.

Incendiu puternic la o cabană din județul Neamț. Focul ar fi fost pus intenționat

Potrivit autorităților, în jurul ori 22:30, pompierii au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la o cabană în localitatea Cut din comuna Dumbrava Roșie.

ADVERTISEMENT

Mai multe echipaje au fost mobilizate de ISU. Astfel, la locul indicat au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Ajunși în localitatea nemțeană, cei de la ISU au constatat că incendiul se manifestă generalizat, cu flacără deschisă. Cabana este situată în pădure. Pompierii au acționat într-o primă fază la localizarea și lichidarea incendiului. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic. A ars întreaga cabană cu suprafața de aproximativ 80 mp.

ADVERTISEMENT

A fost extrem de complicat accesul până la locul incendiului. Acesta s-a putut realiza doar cu autospeciala complexă de intervenție. De asemenea, alimentarea cu apă s-a realizat cu ajutorul motopompelor dintr-un iaz aflat în apropiere. Nu s-au raportat victime în urma acestui eveniment.

Cel mai probabil, cauza incendiului este o mână criminală. ”Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

ADVERTISEMENT

Incendiu puternic și la casa parohială din Cut

Localitatea nemțeană Cut pare blestemată în această perioadă. În weekend, pe 29 aprilie, pompierii din zonă au intervenit la un incendiu care a cuprins casa parohială din Cut, în comuna Dumbrava Roșie.

Au fost alocate atunci forțe și mijloace de intervenție de Detașamentul de pompieri Piatra Neamț (5 autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD), Detașamentul de pompieri Roman ( o autospecială de stingere) și SVSU Dumbrava Roșie.

ADVERTISEMENT

S-au raportat importante pagube materiale. Au ars acoperișul casei parohiale pe o suprafață de aproximativ 400 mp, planșeul din lemn de la 8 camere situate la primul etaj, elemente de tâmplărie din componența ferestrelor, mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile, acoperișul anexei (casei parohiale) cu suprafață de 100 mp și aproximativ 200 kg de câlț.

Au mai fost mistuite de flăcări magazia din lemn cu bunurile din interior: 5 mc cherestea, 0,5 mc lem de foc, 100 kg cereale și adăpostul pentru animale cu suprafața de 40 mp în care se aflau 2 iepuri și 37 de păsări, notează Ziar Piatra Neamț.

Cauza acestui incendiul a fost scurtcircuitul electric produs de un cablu deteriorat/neizolat corespunzător ce se afla în adăpostul pentru animale. Intervenția celor aproape 40 de pompieri a durat 7 ore.

ADVERTISEMENT
Tags: